DNA cere 9 ANI DE PUȘCĂRIE pentru DAN DIACONESCU

Procurorul anticorupţie a cerut vineri, la Judecătoria Sectorului 1, nouă ani de închisoare pentru Dan Diaconescu şi opt ani pentru Doru Pârv, în dosarul în care aceştia sunt judecaţi pentru şantajarea primarului comunei arădene Zărand şi a unui om de afaceri.

 

Pentru al treilea inculpat din dosar, Ghezea Mitruş, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere şapte ani de închisoare, potrivit Mediafax.

 

Procurorul DNA a declarat în faţa instanţei că Dan Diaconescu ar fi făcut mai multe afirmaţii mincinoase referitor la anchetă, atât la postul OTV, cât şi la Realitatea TV, prin care a invocat faptul că ar fi vorba despre un dosar făcut la comandă politică.

 

Mai mult, reprezentantul Ministerului Public a menţionat că Diaconescu a avut o atitudine nesinceră, acţionând cu rea-credinţă şi abuziv, inclusiv prin formularea unei cereri de strămutare a dosarului la Curtea de Apel Bucureşti.

 

Astfel, a spus procurorul, fondatorul PPDD ar fi încercat tergiversarea dosarului.

 

„A încercat să politizeze conţinutul materialului probator, s-a victimizat, a dus o campanie furibundă la adresa procurorului de caz, pentru a influenţa buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti”, a afirmat procurorul, despre Diaconescu.

 

Termenul de vineri este ultimul din acest dosar, instanţa urmând să rămână în pronunţare.

 

 

Diaconescu: Încrederea mea în sistemul judiciar din România este zero

 

Dan Diaconescu a declarat vineri, înainte de începerea dezbaterilor din instanţă, că a venit cu probele care, spune el, i-ar dovedi nevinovăţia.

 

„După cum ştiţi, încrederea mea în sistemul de justiţie din România este zero. Să sperăm că vom întâlni un judecător diferit de sistemul care astăzi acţionează în România”, a mai spus el, adăugând că este pregătit să afle verdictul din acest dosar.

 

Tot înainte de proces, Diaconescu a spus că ziua de vineri este „cea mai importană” întrucât „se va decide cine va fi viitorul preşedinte al ţării”.

 

„Dacă pierd acest proces de astăzi, viitorul preşedinte va fi Ponta – culmea, primul preşedinte fără terminaţia «escu». Dacă voi fi achitat, înseamnă că eu voi fi preşedinte”, a declarat el.

 

Pe 21 octombrie 2010, patronul postului OTV, Dan Diaconescu, Doru Pârv şi Ghezea Mitruş au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie, pentru şantajarea primarului comunei arădene Zărand, Ion Moţ, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.

 

Procurorii DNA îl acuză pe Cristian Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, de două infracţiuni de şantaj.

 

Ameninţări în direct

Alături de Dan Diaconescu sunt judecaţi Dorel Petru Pârv, realizator de programe la OTV, administrator la SC Kundalini SRL, „recidivist postexecutoriu”, şi Ghezea Mitruş, jurnalist, fost realizator de programe la OTV, fost director general al publicaţiei „Atac la persoană”, ambii fiind acuzaţi de şantaj.

 

În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie se arată că, în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat în mod repetat, atât în mod direct, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” de pe 21 iulie 2009, difuzată de postul de televiziune OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, pe primarul unei comune din judeţul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 de euro.

 

„Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri”, susţine DNA.

 

Primarul arădean, sub presiunea acestor ameninţări, i-ar fi dat lui Doru Pârv suma de 30.000 euro şi 42.000 lei, „scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu”.

 

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2005, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat de mai multe ori, atât în mod direct, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din seara zilei de 20 aprilie 2005, cât şi indirect, prin intermediul lui Ghezea Mitruş, realizatorul emisiunii „Semnal de alarmă” difuzată pe acelaşi post de televiziune, pe omul de afaceri Paul Petru Ţârdea, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care ar fi primit efectiv 4.500 de euro.

 

„Ameninţarea a constat în difuzarea, pe postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana şantajată, cum ar fi date despre trecutul infracţional al acesteia şi afirmaţii legate de fraudarea jocului televizat Eurotombola, organizat de societatea comercială condusă de respectivul om de afaceri, joc difuzat de un post de televiziune concurent”, potrivit procurorilor DNA.

 

Diaconescu, două zile de arest preventiv

Dan Diaconescu şi Doru Pârv au fost arestaţi preventiv pe 23 iunie 2010. Două zile mai târziu, pe 25 iunie, patronul postului OTV a fost eliberat din arest în urma unei decizii date de Tribunalul Bucureşti, care a înlocuit măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi ţara.

 

Doru Pârv a fost eliberat din arest pe 4 august 2010, Tribunalul Bucureşti admiţând atunci cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta. Instanţa a dispus în cazul lui Pârv interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

 

La termenul din iulie 2012, instanţa Judecătoriei Sectorului 1 i-a revocat lui Dan Diaconescu măsura interdicţiei de a părăsi ţara, dată pe 2 octombrie 2010.

 

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a contestat decizia la Tribunalul Capitalei, care pe 16 iulie a respins ca nefondat recursul acuzării, această hotărâre rămânând definitivă.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here