Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui, urmărit penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual

FOTO: vremeanoua.ro
Mădălina Nistor
Magistraţii de la Judecătoria Vaslui au dispus începerea urmăririi penale în cazul directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui, Mădălina Nistor, acuzată de abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri oficiale.

 

 

Mădălina Nistor a fost reclamată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru nerespectarea unor hotărâri judecătoreşti privind repunerea în funcţie a unei angajate care a fost destituită în mod abuziv de fosta conducere a instituţiei şi care şi-a câştigat în instanţă dreptul de a fi reangajată.

 

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui au desfăşurat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, dispunând clasarea cauzei. Fosta angajată a APM Vaslui a contestat soluţia, iar magistraţii de la Judecătoria Vaslui au înaintat dosarul la Parchet pentru refacerea anchetei.

 

 

‘Desfiinţează, în parte, soluţia atacată şi trimite cauza la procuror pentru: – a dispune efectuarea urmăririi penale în continuare faţă de NISTOR MĂDĂLINA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.p. şi a completa urmărirea penală – a dispune începerea urmăririi penale in rem şi efectuarea urmăririi penale în continuare faţă de NISTOR MĂDĂLINA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C.p. – a dispune începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale’, se arată pe portalul instanţei vasluiene.

 

Fosta angajată a APM Vaslui a fost destituită abuziv de fostul director al instituţiei, Renus Mitrea, condamnat în anul 2013 la 8 ani de închisoare pentru luare de mită. Din convorbirile înregistrate de procurorii DNA rezultă că Mitrea le povestea unor persoane cu care discuta la telefon despre cum urma să ‘scape’ de angajata incomodă.

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, urmărit penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here