Din curtea școlii a ajuns direct la spital. O țigară găsită pe jos i-a venit de hac

Un elev de clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic „Mihail Sturza” Iaşi a ajuns la Spitalul de Copii după ce a fumat o ţigară de la un coleg. Colegul respectiv a declarat că a găsit ţigara pe jos.

 

Liceanului i s-a făcut rău la scurt timp după ce a fumat ţigara primită. La faţa locului a fost chemat un echipaj al Ambulanţei care a transportat băiatul la spital.

 

Medicii spun că e posibil ca ţigara respectivă să fi fost cu etnobotanice. Incidentul a avut loc azi-dimineaţă în jurul orei 8.00.

 

Conform declarațiilor directoarei adjuncte a Colegiului, Irina Zamfirescu, un elev a găsit o țigară într-o pungă de plastic, în afara școlii, și i-a dat-o unui coleg să o fumeze înainte de începerea orelor. Acestuia i s-a făcut rău în timpul primei ore. Imediat după incident, a fost anunțată conducerea școlii, ambulanța și poliția.

 

Conducerea colegiului a făcut o comisie care va ancheta cazul și elevii implicați, cel mai probabil acestora le va fi scăzută nota la purtare.

 

Elevul intoxicat se află în momentul de față internat la Toxicologie la Spitalul „Sf. Maria”, sub supravegherea medicilor.

 

Acesta e al doilea caz de acest gen care a avut loc la Colegiul Tehnic „Mihail Sturza” Iaşi. Primul a avut loc luna trecută.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here