Dihana Șoșoloancă, față cu intimidațiunea

despre reci-divele delikăției de mahala

Dacă ar mai ști multă lume cine a fost, demult, mai de demult, un moș chior de tot, pe nume Homer ( nu Simpson ), aș începe acest text ca pe un fel de ,, Mîrliada ,, : ,, Cîntă, zoiță, mîrlia ce-încinse pe-Acril pîrleianul ,,. Sau, dacă D. Bolintineanu n-ar fi putea fi confundat cu primarul din Bolintin-Vale, sau cu inventatorul bolintinului de identitate, aș adopta un stil ceva mai puțin antic, de genul ,, Muma pădurii lui Ștorfan cel moale ,, : ,, Pe o slană mare, într-un vechi rastel, / Unde rage-într-una mama de vițel ,,.

Cum însă povestea hipopodramei Șoșo’ e, în mod mai mult decît evident, o proză de mahala cu bulbuci noroioși, ambalată în mucava politică, n-o să stric orzul hexametric pe gîște suine, sau pe ovinele bovinoide care alcătuiesc turma de activiști, simpatizanți și viitori votanți ai pahidermei cu talangă tricoloră și poze cu ambasadorul rus. Nu de alta, dar amazoana bălților de nămol tocma’ și-a mărturisit o nouă ,, senzație de catifelație ,, ( dacă țineți minte măcar reclama aia tv, care e ceva mai nouă decît Homer sau Bolintineanu ) : balerina glodului se simte, mai ceva ca un ghiocel în fața gerului și vînturilor, intimidată.

Pauză de rîs în hohote. Și de vînturi bărăganice.

După o asemenea declarațiune publică, plină de sensibilozitate delicată și de pilozitate axilară, parcă o și vezi pe hipopodrama Șoșo’ ( cu grațioasa ei făptură acoperită doar de o suavă fustiță de balerină ), ascunsă după cortina scenei de la Balșoi Teatr și așteptînd, cu sufletul la gură și inima cît un purice altoit, debutul îndelung așteptat în baletul ,, Aurolacul gîștelor ,, , de Ceainikovski. Sau Bidonov, ca să fim în ton cu stilistica cășii. Ce poate fi mai potrivit pentru o asemenea divă de proporții decît ceva Balșoi … Nu, ,, balșoi ,, nu e un bal pentru șoșoi ( cum îi zic iepurelui verii romîneji ai lui Raj Kapoor) , ci ceva mare. Deci asortat perfect cu revărsarea de calități care s-a abătut, ca o țeavă spartă, peste diva măhălălilor.

Recunosc, această delicată mărturisire a duamnei Dîrlana mi-a adus aminte de o antologică fază din desenele animate, cu hipopotami în fustițe de balet, făcînd piruete mai ceva ca Plisețkaia : https://m.youtube.com/watch?v=nEjPDS8Jp1E. Sau, dacă doriți o variantă a duetului dintre hipopodrama Dihana și hipo-motanul conjugal Silvică, luaț’ de-aici-șa : https://m.youtube.com/watch?v=jS5Y8zVRykw. De unde se vede că, dincolo de tuate răutăcismele uaminilor invideioji, tantea în sos de zeamă de varză murată & bîhlită are un merit indubitabil : ne aduce aminte de bijuteriile genialului Walt Disney, făcute pe vremea cînd computerele și animația pe calculator erau doar niște visuri, sau nici atît.

Să le urăm, deci, mult suptces în alegeri patrupezilor din turma hipopodramei Șoșo’ : nici nu știi de unde sare, în cabina de vot, șoșoiul din desenele animate. Eventual ăla rusesc, cu garnitură de ,, Nu, pagadi ,,. Vorba ‘ceea, n-ai hipopotamă, mănînci și șoșoi. Cu tot cu șoric și răgete de pîrmadronă a ManOperei DeLirice din Urlați.

Lucian Postu