Daniel Niculiță vrea să ofere un exemplu celorlalți dezvoltatori care au avut de suferit de pe urma vecinilor transformați peste noapte în “reclamagii de profesie”
Pornind de la exemplul unor dezvoltatori din București a căror proiecte au fost contestate de către vecini care urmăreau să obțină diverse beneficii materiale în schimbul liniștii, tot mai mulți oameni de afaceri din domeniul imobiliar sunt deciși să cheme în instanță pe cei care le-au blocat proiectele ani la rând. Mai precis, dezvoltatorii ieșeni care s-au aflat în astfel de situații vor să recupereze de la persoanele care au deschis procese și le-au blocat fără temei investițiile, prejudiciile financiare pe care le-au suferit. În unele cazuri se vorbește despre sume care sunt de nivelul sutelor de mii de euro sau chiar depășesc un milion de euro.
“În țară sunt suficiente cazuri în care dezvoltatori hărțuiți fără temei just de către vecini au obținut plata unor despăgubiri de la aceștia. La calculul despăgubirilor nu se ține cont doar de întârzierile produse prin aceste procese sau de pierderea unor clienți, potențiali cumpărători, ci și de faptul că apartamentele din aceste blocuri ar fi trebuit să fie date în folosință și vândute acum doi-trei ani și nu acum, când piața imobiliară a ajuns într-un moment de blocaj.” susține un expert imobiliar consultat de 7 IAȘI.
Cel mai contestat bloc din Iași, predat clienților, fără probleme
Poate cel mai contestat proiect imobiliar din Iași este cel de pe strada Moldovei, ridicat de omul de afaceri Daniel Niculiță. Aici vecinii au încercat, uzând de reclamații înaintate instituțiilor de control și chiar deschizând procese în instanță, să blocheze invesiția. De fiecare dată, acuzațiile s-au dovedit a fi neîntemeiate, sentințele judecătorești fiind în favoarea dezvoltatorului.
Acum a venit rândul acestuia să deschidă procese celor care l-au reclamat și au întârziat finalizarea proiectului. Niculiță vrea să ofere un exemplu celorlalți dezvoltatori care au avut de suferit de pe urma vecinilor transformați peste noapte în “reclamagi de profesie”.
Blocul lui Niculiță este printre puținele imobile centrale care pune la dispoziția locatarilor mai multe locuri de parcare decât sunt prevăzute în proiect, peste 50 la număr, atât în subteran cât și suprateran.
„Proiectul de pe strada Moldovei a fost contestat și paracontestat de către un grup bine organizat care nu a urmărit altceva decât escrocarea mea de o anumită sumă de bani. Mi-au trimis zeci de controale. S-au făcut presiuni la toate instituțiile statului pentru a fi blocată construcția. Eu m-am aparat cu documente și cu legea în mână și până la urmă am câștigat în instanțele de judecată. Acum cei care au vrut să mă blocheze trebuie să îmi plătească despăgubiri. Am demostrat că proiectul este legal 100%. Pentru mine este o dublă bucurie pentru că îi văd pe cumpărători mulțumiți de condițiile oferite de acest proiect rezidențial și pentru faptul că am reușit să le închid gura contestatarilor prin intermediul instanțelor de judecată.” a spus dezvoltatorul Daniel Niculiță.
Andrei VILICHE