DEZVĂLUIRI. Varujan Vosganian – OMUL MOSCOVEI. Documente interne ale Ambasadei SUA via jurnalistul Cătălin Prisăcariu

Foto: Epoch Times România

Varujan Vosganian, cel care în discursul din faţa plenului Senatului se prezenta drept un salvator al industriei, un om prin venele căruia curge patriotismul economic, este de fapt omul Moscovei – un politician pro-Kremlin „cu arme şi bagaje”, scrie jurnalistul Cătălin Prisăcariu pe blogul personal.

 

„Vosganian nu este doar un milog jalnic care aruncă cu acatiste în senatori ca să nu se ducă în faţa procurorilor. Nu, e mult mai grav decât aţiţ: conform documentelor interne ale Ambasadei americane de la Bucureşti, Vosganian este un politician pro Moscova cu arme şi bagaje”, scrie Prisăcariu, prezentând în continuare documentele la care se referă.

 

„Vosganian continuă să pledeze pentru relaţii mai strânse cu Moscova şi a minimalizat public faptul că România plăteşte printre cele mai mari preţuri pentru importurile de gaze ruseşti în Europa.

În cadrul unei conferinţe de presă pe tema preţurilor în domeniul energiei, susţinută pe 28 februarie Vosganian a încercat să contracareze criticile privind creşterea preţurilor la energie pe piaţa internă prin juxtapunerea preţului de import din România (370 de dolari pentru 1000 metri cubi) cu preţul pe care Marea Britanie îl plăteşte pentru importul de gaze naturale lichefiate (407 dolari pentru 1000 de metri cubi).

 

El a fost, de asemenea, un critic constant a poziţiei mai ferme a preşedintelui Băsescu faţă de Rusia, criticându-l pe preşedinte de multe ori pentru că se pune în calea unor relaţii mai bune cu Moscova. În timp ce Vosganian, potrivit relatărilor, continuă să fie un critic al Nabucco în spatele scenei, poziţia sa publică a fost că proiectul ar putea oferi României o pârghie pentru a negocia condiţii mai bune de import de la Gazprom.” (Sursa: Kamikaze)

 

„Aşadar, pe româneşte: Vosganian (spuneau documentele interne ale diplomaţilor americani de la Bucureşti în 2008) insista ca legăturile cu Moscova să fie strânse şi minimaliza faptul că România plătea unul din cele mai mari preţuri din Europa la gazele importate din Rusia. Mai mult, acelaşi Vosganian îl critica pe preşedintele Băsescu, cel care se opunea unor relaţii mai bune cu Moscova. Deci, în 2008, când Vosganian îi cerea lui Tăriceanu să scadă preţurile la gaz românesc pentru Ioan Niculae (şi de asta îl caută acum procurorii DIICOT pe la Senat), acelaşi Vosganian susţinea că preţul enorm plătit de România Gazprom-ului rusesc era suportabil, era în regulă.

 

Cu alte cuvinte, lui Vosganian nu-i păsa nici cât negru sub unghie că România cheltuia excesiv pentru gaz rusesc, dar îi păsa foarte tare că Ioan Niculae plătea foarte mult pentru gaz românesc, oricum mai ieftin decât ăla rusesc. Deci, în viziunea lui Vosganian, românii puteau fi cocoşaţi cu preţuri uriaşe ruseşti la gaz, dar afaceristul megabogat Niculae trebuia protejat tot în dauna românilor cocoşaţi. Eu aş zice, deci, că Vosganian nu e un milog jalnic, ci ditamai agentul de influenţă al Rusiei”, a explicat Cătălin Prisăcariu.

 

În context, amintim că joi, pentru a scăpa de urmărirea penală în „Dosarul Romgaz”, Varujan Vosganian a susţinut un discurs în faţa colegilor săi senatori, la finalul căruia a izbucnit în lacrimi, după care s-a retras la locul său în sală unde a fost surprins de camerele de luat vederi în timp ce citea acatiste.

 

„Din 1990 pierderile înregistrare în sectorul de stat au fost uriaşe. Parchetul nu a găsit vreun vinovat. Tocmai când o industrie a fost salvată de la dispariţie, atunci s-a găsit o persoană care a subminat economia naţională. (…) O spun cu durere în suflet: patriotismul economic în România este tratat cu neîncredere. La noi trebuie să te justifici pentru că ajuţi o industrie să trăiască”, le transmitea, printre altele, Varujan Vosganian colegilor săi senatori, care ulterior l-au scăpat din nou de procurorii DIICOT

 

Fostul ministru al Economiei, despre care procurorii susţin că a favorizat firma Interagro a controversatului om de afaceri Ioan Niculae, este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here