Dezvăluiri ŞOCANTE despre fiica lui Whitney Houston

Fiica lui Whitney Houston, Bobbi Kristina, avea gânduri suicidare și abuza de Xanax, medicament prescris împotriva depresiei și, uneori, combina acest medicament cu alcool, conform unui interviu oferit de Zach Jafarzedeh, fostul iubit al tinerei, pentru publicația britanică Daily Mail.

Zach Jafarzedeh susține că situația tinerei ar putea fi rezultatul unui accident, după consumul de Xanax combinat cu alcool, sau ar putea fi vorba chiar de o tentativă de sinucidere, având în vedere împrejurările foarte asemănătoare cu cele în care a murit mama sa.

Conform lui Jafarzedeh (24 de ani), Bobbi Kristina ar fi luat Xanax încă de la vârsta de 16 ani și tânăra ar fi depășit de multe ori dozele prescrise de medici.

„Lua mai mult Xanax decât i se prescria. Dacă iei două sau trei pastile adormi și nu-ți mai aduci aminte de nimic. Nu contează cine ești, adormi imediat iar dacă-l amesteci cu alcool este o combinație de-a dreptul mortală”, a susținut el.

„Unele indicii mă fac să cred că este vorba de o tentativă de sinucidere, și nu de un accident. Este ceva simbolic de genul ‘Așa a murit mama și așa vreau și eu să-mi pun capăt zilelor’. Este înfricoșător cât de similare sunt cele două cazuri. Mă trec fiori și mi se face rău când mă gândesc la asta”, a mărturisit tânărul pentru publicația britanică.

De asemenea, conform lui Zach Jafarzedeh, relația dintre Bobbi Kristina și Nick Gordon nu mai mergea bine deloc în lunile dinaintea acestui incident.

„Nick își pierde ușor cumpătul iar Bobbi poate fi o persoană dificilă. Era un război între personalitățile lor pentru că amândoi sunt foarte încăpățânați. Bobbi e foarte dulce, generoasă și iubitoare dar ea pretinde în schimb totul de la partenerul ei, iar lui Nick îi place să aibă spațiul său de confort și de aici s-a adunat foarte multă tensiune între ei”.

 

 

 

 

 

Sursa: obiectiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here