DEZVĂLUIRI. În Republica Moldova a activat o celulă teroristă similară cu cea care a semănat TEROARE LA PARIS

Armata Republicii Moldova

Ca urmare a atacurilor teroriste care au avut loc în Franţa săptămâna aceasta, au fost scoase la iveală lucruri interesante despre existenţa unui grup terorist în Republica Moldova între anii 1989-1999. Aceste date, neştiute până acum, au fost făcute publice de către Valentin Dediu, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Moldova, într-un interviu acordat pentru Publika TV.

 

În prezent însă nu avem de ce ne teme pentru că membrii acelui grup şi-au încetat activitatea pe teritoriul Moldovei, iar astfel de organizaţii nu ar mai exista în Moldova.

 

Potrivit UNIMEDIA, Dediu a precizat: „A fost o organizaţie nu prea mare, însă la etapa dată prezenta pericol pentru securitatea regională în primul rând. În această perioadă nu era cadru legal în combaterea terorismului internaţional.”

 

Iniţial, din această grupare ar fi făcut parte trei membri, ulterior fiind instruiţi încă alţi cinci. Aceştia s-au ascuns într-un apartament închiriat la Chişinău, a subliniat Dediu. „Activitatea lor, la prima vedere nu era una teroristă, dar pe parcurs, noi ne-am încadrat activ în monitorizare. Acest grup era un element important în pregătirea luptătorilor în comiterea actelor teroriste. Această grupare a venit cu un proiect economic, a deschis o firmă şi avînd această firmă, aveau posibilitatea să invite pe termen de 90 de zile alţi specialişti…”, a menţionat fostul şef al SIS.

 

Niciunul dintre membrii acelei organizaţii nu a fost reţinut deoarece au părăsit Moldova. Şi-au încetat brusc activitatea şi au plecat spre CSI. În momentul de faţă, orice informaţie cu privire la terorismul din Moldova este absolut secretă, însă Dediu este de părere că nu va trece mult timp şi vor fi date în vileag informaţii.

 

Deşi grupul şi-a încetat activitatea în Moldova, se pare totuşi că pericolul nu a dispărut complet. Un membru al organizaţiei teroriste Statul Islamic ar fi originar din RM. Moldovenii au fost luaţi prin surprindere de această ştire, însă nu şi serviciile speciale.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here