Dezvăluiri din Dosarul Eky Sam Regele Asfaltului le cerea angajaților să încalce legea

  • Procesul în care firma Eky Sam precum și foștii primari ai comunei Ion Neculce sunt acuzați de  fraudă cu fonduri europene a intrat în ultima fază ieri la Curtea de Apel Iași
  • Angajații Eky Sam acuzați de fraudă au declarat în fața judecătorilor că au acționat la ordinul patronului Ioan Echimov
  • DNA cere pedepse mai mari în acest dosar

Magistrații Curții de Apel Iași au reînceput ieri judecarea dosarului de corupție în care cunoscuta firmă de asfaltări Eky Sam din Târgu frumos precum și foșții primari ai comunei Ion Neculce sunt acuzați de fraudă cu fonduri europene. Dosarul va fi judecat acum la Curtea de Apel Iași deoarece atât Direcția Națională Anticorupție cât și cei acuzați au atacat sentința pronunțată la sfârșitul anului trecut de Tribunalul Iași. Să reamintim că judecătorii au decis atunci ca cei acuzați să primească pedepse cu închisoarea cu suspendare, firma Eky Sam a primit o amendă penală de 50.000 lei și în plus societatea de asfaltări și condamnații trebuie să achite prejudiciul de  638.030 lei. De asemenea, trebuie reamintit că în esență este vorba despre faptul că foștii primari ai comunei Ion Necuce au furat subvențiile acordate de Uniunea Europeană pentru întreținerea pășunii comunale iar pentru a realiza acest lucru au folosit documente puse la dispoziție de cunoscuta firmă de asfaltări Eky Sam din Târgu Frumos. Odată cu publicarea deciziei date de Tribunalul Iași în acest dosar se poate constata că patronul de la Eky Sam nu era străin de aceste ilegalități precum a susținut în declarațiile date în faza de urmărire penală. Tocmai în baza acestor declarații, în care angajații Eky Sam trimiși în judecată printre care un anume Ion Covaliu și un anume Cristinel Epure care au spus că au acționat de capul lor procurorii au decis să trimită în față instanței firma Eky Sam și nu pe patronul acesteia Ioan Echimov. Ori, judecătorii de la Tribunal au audiat și alte persoae care au lucrat la Eky Sam, angajați care au susținut că nimic din această afacere ilegală nu s-a făcut fără știrea lui Ioan Echimov. 7Est publică în ediția de astăzi  paragrafe din declarațiile date de angajați în fața judecătorilor de la Tribunal, depoziții care arată adevăratele complicități ale afacerii. Mai trebuie precizat că serviciile fictive facturate de firma Eky Sam, celor de la Primăria Ion Neculce se refereau la decolmatarea albiilor unor râuri sau pâraie care traversează pășunea comunală.

„Inculpatul Ioan Covaliu a declarat că a completat documentele privind activitățile de încarcare nămol în toamna anului 2008 și 2009. Acesta a spus că a fost trimis la locațiile respective de Echimov Ion dar nu-și amintește dacă lucrările au fost supravegheate de vreo persoană din cadrul firmei sau de beneficiar”, se arată în sentința pronunțată de magistrații de la Tribunalul Iași.

Contract pentru lucrări fictive cu Eky Sam

Rechizitoriul procurorilor DNA arată că foștii șefi ai Primăriei Ion Neculce au apelat la firma Eky Sam pentru a face rost de documentele fictive de care aveau nevoie pentru a băga în buzunare banii europeni imediat ce au încasat subvențiile pentru pășune, adică în vara anului 2008. Când ne referim la foșții șefi ai Primăriei Ion Neculce vorbim despre fostul primar Vasile Rusu, care între timp a decedat, fostul primar Constantin Ștefan și fostul viceprimar Neculai Mușat.  Pentru că știau că trebuie să prezinte la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură o serie de documente cu ajutorul cărora justificau modul de cheltuire a banilor, șefii Primăriei Ion Neculce au încheiat cu firma Eky Sam un contract de lucrări.

„În vara anului 2008 după încasarea subvenției aferente campaniei pentru anul 2007 inculpatul Neculai Mușat (fostul viceprimar al comunei Ion Neculce) a încheiat cu SC Eky Sam SRL Iași reprezentată de administratorul Echimov Ion, fără negocieri contractul de prestări servicii nr.451 din 9.07.2008 având ca obiect prestarea de servicii în valoare de  110.000 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Faptul că aceste lucrări nu au fost efectuate a fost constatat de experții angajați de DNA. Trebuie precizat cu această ocazie că decolmatarea râurilor respective implica și transportul nămolului colectat din albii către alte locații.

„Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul judiciar Ionel Vasile Meglei rezultă că au fost identificate în teren lucrările contractate de firma Eky Sam SRL Iași și s-a constatat că pentru lucrările de decolmatare, curs de apă Bahna- circa 1,5 km curs de apă șes Prigoreni-Valea Rediului-circa 350 m decolmatare curs de apă, nu s-a executat încărcarea și transportul nămolului excavat în cantitate de 18.370 tone (lucrări în valoare de 104.855 lei) acesta fiind descărcat pe mal”, se arată în hotarârea judecătorească.

Echimov a scăpat de sechestru pe avere

În ceea ce privește prejudiciul calculat în dosar magistrații Tribunalului Iași au confirmat suma calculată de procurorii DNA adică 638.030 lei. Asta în condițiile în care în timpul judecării dosarului inculpații au solicitat efectuarea unei expertize contabile care să confirme faptul că prejudiciul ar fi fost mult mai mic, cu cel puțin 100.000 lei. Însă, magistrații au decis să-i exonereze pe foștii angajați de la Eky Sam de plata prejudiciului. Judecătorii au stabilit că prejudiciul trebuie acoperit de fostul viceprimar Neculai Mușat, de secretarul primăriei Mihai Iftimiei, de fostul primar Constantin Ștefan dar și de firma Eky Sam. Inițial, procurorii puseseră sechestru și pe bunurile personale ale lui Ioan Echimov.

„În baza articolului 404 din Codul de procedură penală, instanța dispune ridicarea sechestrului asigurator și poprire dispuse cu privire la bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului Echimov Ion prin ordonanța procurorului nr.1/P/2011 din data de 10.04.2012 a DNA Iași. Se vor menține măsurile asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților Mușat Neculai, Rusu Vasile și Iftimiei Mihai precum și asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei Eky Sam SRL din Târgu Frumos”, se mai arată în sentința pronunțată de Tribunal.

Echimov: „Nu comentez”

Contactat telefonic de jurnaliștii 7 Est, Ioan Echimov a spus că nu vrea să comenteze. Reamintim că judecătorii de la Tribunal au decis la sfârșitul anului trecut ca firma Eky Sam Târgu Frumos să fie condamnată să plătească o amendă penală de 7.000 lei pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și 50.000 lei amendă penală pentru folosirea de documente false în vederea obținerii de fonduri europene. Judecători au contopit pedepsele iar Eky Sam urmează să achite o amendă penală de 50.000 lei. Pe de altă parte cei doi foști angajați ai Eky Sam trimiși în judecată și anume Ion Covaliu și Cristinel Epure au fost achitați. De asemenea, fostul viceprimar Neculai Mușat, fostul primar Constantin Ștefan, dar și secretarul Mihai Iftimiei au fost condamnați fiecare la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here