Deutsche Welle: Traian Băsescu, ignorat de Angela Merkel. Care este motivul

 

 

Nimeni nu mai are timp pentru Traian Băsescu, scrie publicaţia germană Deutsche Welle, în timp ce preşedintele român efectuează o vizită oficială la Berlin. Motivul, cancelarul german Angela Merkel s-a ocupat de întâlnirile oficiale cu ministrul de externe al SUA, John Kerry, premierul polonez Donald Tusk şi comisarul european Laszlo Andor.
 

Potrivit publicaţiei germane citate, când un şef de stat efectuează o astfel de vizită la Berlin, este întâmpinat de liderii Germaniei, adică de atât de preşedinte, cât şi de cancelar, primirea fiindu-i făcută cu onoruri militare. Însă  când Traian Băsescu a ajuns, vineri, la Berlin, nu a avut parte de astfel de ceremonii.  

Cu toate acestea, Traian Băsescu a avut o întrevedere, vineri, la Munchen, cu preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei prezidenţiale, în care cei doi lideri europeni au discutat despre ”importanţa implicării la cel mai înalt nivel în lupta anticorupţie”.

Şeful statului a participat la Conferinţa federală de presă cu jurnaliştii acreditaţi la Parlamentul german, cu care a discutat atât despre problema migraţiei românilor ”cu tot cu romi”, dar şi despre intrarea în spaţiul Schengen şi zona euro, exprimându-şi speranţa că acestea vor avea loc în 2018 sau în 2019.

 

Sursa: gandul.info

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here