Călin Ciobotari
Despre șoareci și oameni (Teatrul „Bacovia” Bacău, regia Mădălin Hîncu) este unul dintre acele puține spectacole de teatru care mai reușește să opereze cu emoția veritabilă, accesând un plan adânc uman și expunându-ni-l, timp de două ore foarte intense, în reliefurile iregulate ale unor trăiri pe care (ni) le recunoaștem ca pe niște îndepărtate siluete pe punctul de a se pierde din raza privirilor noastre. E ceva pur în această relectură (un „revival”, cum îl numește regizorul) ce își propune să probeze capacitatea unui text clasic, cel al lui John Steinbeck din anii 30, de a se deschide și a intra în dialog cu secolul nostru, ca și cum, recitindu-l scenic, am încerca să verificăm dacă, în cei aproape o sută de ani care au trecut,întâmplările, personajele și, mai ales, formidabilele valori umane pe care textul le transportă mai au sau nu vreun sens.
Apelând la o nouă traducere, a lui Bogdan Budeș, una încântătoare prin fluență, prospețime a limbajului și „coloraturi” atent conduse, Mădălin Hîncu își deschide spectacolul cu o fină cortină narativă – unul dintre personaje citește din cartea lui Steinbeck, ediția românească – și îl închide într-o formulă similară, ca și când întreaga poveste la care am asistat este un vast citat, o ficțiune care, prin convenție teatrală, devine pentru două ore un crâmpei de real. Tonul estetic la care recurg creatorii spectacolului ține de un realism cu creneluri onirice, soluție curajoasă ce deschide spre eternitate povestea de la ferma americană în care George și prietenul său Lennie Small își pun în act superba parabolă despre prietenie, inocență și simplitate. Păstrat mai mult la nivel de aluzie, oniricul nu este populat de ființe dintr-o supra-realitate (cu excepția bătrânului câine biped, mască sumbră ce intervine la un moment dat în scenă), ci este relevat mai degrabă ca un fel de notă de subsol a unui real care dă pe dinafară. Același oniric este discret, dar consistent alimentat de temele muzicale ale lui Adrian Piciorea, cu sound-uri ce depășesc timpul istoric al textului în favoarea unor interiorități ce parcă se fac „auzite” într-o acompaniere neliniștitoare a unor plăci profunde ale omenescului ce se mișcă de colo-colo.
Regia se sprijină mult pe inspirata scenografie a Clarei Pop, care propune o surprinzătoare dispunere etajată a planurilor, cu stratul de outdoor – vegetal suspendat care, în ecleraj atent reglat (light design: Costi Baciu), produce efecte spectaculoase vizual – poziționat deasupra unui spațiu indoor cu multiple funcții (dormitorul căruțașilor, grajdul, încăperea crimei din final etc.). Simplu, fără complicații inutile, mobil,cu lemnul ca materie dominantă, decorul cucerește prin familiaritate și reușește încă de la început să conțină lumea spectacolului, contribuind decisiv la asumarea deplină a convenției din partea unui public captiv în fluxul de energii scenice. Tot Clara Pop semnează costumele, aparent personalizate pe coordonatele spațio-temporale, însă pe parcurs dovedindu-se apte de a îmbrăca personaje ce traversează dezinvolt temporalitățile până acolo încât, de la un moment, ni le asumăm ca pe niște cunoștințe vechi de-ale noastre.
Ce îi reușește din plin lui Mădălin Hîncu este reglajul perfect al relațiilor și o impecabilă prioritizare a poveștii. Lucrat la milimetru, cu întâlniri de replici și tăceri atent studiate, cu izbucniri și cu îngândurări ce se succed într-un firesc al vieții, Despre șoareci și oameni îți procură și bucuria unor personaje pe deplin asumate, construite fără rest și apte să-și circule spectatorii mult timp după ce spectacolul s-a terminat. În centru este figura lui Lennie, în interpretarea memorabilă a lui Eduard Burghelea. Dificultatea rolului este amplificată de interpretările istorice-reper de care, de-a lungul timpului, personajul a avut parte, fie numai dacă ne gândim la Florin Piersic (în spectacolul lui Alexandru Finți din anii 60) sau la John Malkovich (în filmul din 1992). Actorul și regizorul trebuiau, în mod esențial, să identifice o nouă formulă de abordare și tratare a rolului; o găsesc într-o tulburătoare reconversie spre copilărie luminoasă și ingenuă, acolo unde bine și răul încă sunt noțiuni indistincte și unde micile idealuri (ca acela de a mângâia lucruri mătăsoase și a îngriji ființe precum căței sau iepuri) sunt marile borne ale existenței. Small, numele personajului, nu mai trimite în primul rând la mintea puțină a muntelui de om, ci la copilul ce s-a cuibărit definitiv în acest atât de seducător personaj. Burghelea nu ne arată un caz clinic, ci un caz existențial, nu subliniază în Lennie retardul sau alte afecțiuni de natură psihică, ci construiește cu mijloace de mare finețe un …copil mare. Este și motivul pentru care publicul va empatiza de la început până la final cu Lennie, prilej pentru regizor de a amplifica motivatefectul tragic din final. Îl iubim pe Lennie poate și pentru că vedem în inocența lui ceva pentru totdeauna pierdut. Cumva, marea temă a spectacolului de la Bacău este, cel puțin pentru mine, exact această privire peste umăr către o stare de spirit de care secolul nostru s-a înstrăinat: inocența. Moartea lui Lennie, cea din cartea anilor 30, anunța deja, încă de atunci, o moarte a inocenței, o imposibilitate a ei pe care, astăzi, din păcate, nu putem decât să o reafirmăm cu resemnare. Desigur, e un spectacol și despre prietenie, iar în punctul acesta Adrian Ionescu are meritul de a ne oferi la cheie un George empatic, sensibil, aderând la idealurile lui Lennie, cultivându-le la rândul său, și lăsându-ne să întrezărim umanitatea în lumeadezolantă a celor ce își cheltuiesc leafa de 50 de dolari prin bordeluri și cârciumi sordide. Îl secondează Marian Dumitru, foarte convingător în rolul unui căruțaș atipic ce citește cărți și are o înțelegere profundă asupra existenței. O compoziție perfectă îi reușește lui Ștefan Huluba, în bătrânul care știe că în curând va deveni tot atât de de inutil precum la fel de bătrânul său câine. Mădălina Mihai, singura prezență feminină din distribuție, devine pata albastră (cromatica rochiei pe care i-o creează scenografa) a unui peisaj altfel tern; ca și Lennie, personajul Mădălinei are propriile racorduri la ideal (acela de a deveni actriță), impunându-se în partea a doua a spectacolului în rândul visătorilor de serviciu. Momente foarte bune au și ceilalți actori, Alexandru Bodron, Tudor Hurmuz, Ștefan Alexiu, Valentin Braniște, Bogdan Buzdugan.
Teatrul „Bacovia” Bacău – Despre șoareci și oameni, de John Steinbeck, traducere de Bogdan Budeș. Regia: Mădălin Hîncu. Scenografia: Clara Pop. Lighting design: Costi Baciu. Sound design: Adrian Piciorea. Distribuție: Adrian Ionescu, Eduard Burghelea, Ștefan Huluba, Ștefan Alexiu, Marian Dumitru, Valentin Braniște, Tudor Hurmuz, Mădălina Mihai, Alexandru Bodron, Bogdan Buzdugan. Data vizionării: 26 noiembrie 2023.
(textul complet în revista Teatrul Azi)
