Despre dame, numai de bine!

Doamna senator de la liberalii noștri cei de toate zilele nu-l mai are la pipotă pe junele nostru primar. Ne-am mirat și noi, că dom Chirica e domnos cu damele indifferent de partid și uite ce-o pățit. Și ne-am întrebat firesc, de ce. Ș-am aflat cum că doamna l-ar rugat oarece și dom Mișu n-ar fi percutat, deși o promis, ca să nu mai pomenim că ar fi șoptit oarece, deloc măgulitor, legat de veșmintele doamnei senator și mneaei o aflat. Apoi cu asta, chiar că și-o dat foc la valiză. Și unde unii îl vedeau în barca peneleului, acuma …gata. Se pare că șansele evoluției lui dom Mișu sub săgeata dreptei și-n preajma lui Johannis se apropie de nivelul mării, adică zero, ca să nu mai pomenim de aceleași șanse de a fi prim ministru. Ce nu i-o fi plăcut la doamna Scântei? El știe.

Levinţu de la trei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here