Derbi fără bătaie nu se poate. Două grupuri de fani de la Steaua şi de la Dinamo s-au “ciocnit” în apropiere de Naţional Arena

Steaua şi Dinamo se întâlnesc duminică, 10 aprilie, de la 20:30, pe Naţional Arena, în marele Derbi de România, episodul 163, al 5-lea derbi din acest sezon, iar presiunea deja atinge cote alarmante înainte de meci.

Astfel, două grupuri de suporteri s-au luat la bătaie pe o stradă din apropierea Arenei Naţionale, după cum scrie cotidianul Fanatik.

Din fericire, incidentul nu a luat amploare, pentru că forţele de ordine şi-au făcut datoria şi au potolit spiritele. Se pare că fanii Stelei şi ai lui Dinamo implicaţi erau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Trebuie precizat faptul că peste 700 de jandarmi se află acum în jurul Arenei pentru a preîntâmpina orice fel de conflict.

„Accesul suporterilor echipei Steaua Bucureşti se va face prin intrările situate pe Bd. Basarabia şi strada Mr. Coravu, iar intrarea din Bd. Pierre de Coubertin va fi rezervată doar suporterilor echipei Dinamo Bucureşti”, nota Jandarmeria, printr-un comunicat.

Steaua – Dinamo are loc de la 20.30, pe Arenă Naţională

 

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here