Deputatul PSD Iași Maricel Popa: „Investim în sănătate și în specialiștii ieșeni. Iașul este motorul sănătății în Regiunea de Nord-Est” (P)

În cadrul unei vizite oficiale la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a acordat o distincție deosebită acestei unități medicale. Managerul spitalului a primit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Ofițer, oferit prin decret prezidențial cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, ca recunoaștere pentru eforturile întregii echipe medicale de a oferi pacienților condiții optime de tratament și un act medical de excelență.

Deputatul PSD Iași, Maricel Popa, a subliniat importanța investițiilor continue în sănătate:

„Iașul este un pilon esențial al sănătății în Regiunea de Nord-Est, iar distincția primită astăzi de Spitalul „Dr. C. I. Parhon” confirmă acest statut. Continuăm să susținem proiectele care pun accent pe modernizarea infrastructurii și dotările spitalicești, dar și pe sprijinirea specialiștilor care fac posibil un act medical la cel mai înalt nivel. În acest sens, investițiile în sănătate nu trebuie să fie punctuale, ci constante și strategice, pentru ca Iașul să își consolideze poziția de Centru de Excelență Medicală în regiune.”

În cadrul vizitei, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a evaluat și stadiul lucrărilor privind reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului spitalului, precum și progresul proiectului dedicat tratării infecțiilor nosocomiale.

Deputatul Maricel Popa a reafirmat angajamentul PSD Iași pentru dezvoltarea sectorului medical local:

„Construcția Spitalului Regional de Urgență este un pas important, dar nu suficient. Sistemul medical ieșean necesită investiții susținute în infrastructura existentă și în dotări moderne pentru spitalele deja funcționale. Printr-o viziune integrată, vom reuși să oferim pacienților din întreaga regiune servicii medicale la standarde europene.”

Deputatul a încheiat prin a felicita echipa Spitalului „Dr. C. I. Parhon” pentru recunoașterea obținută, subliniind că aceasta este rezultatul dedicării și profesionalismului întregului personal medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here