Deputat PSD, „jurnalist” la Vocea Rusiei! „România a depăşit statutul de colonie, Băsescu e supărat”

Deputatul PSD Bogdan Diaconu laudă vizita prim-ministrului Victor Ponta în China, afirmând că astfel ţara şi-a depăşit „statutul de colonie”, fapt care l-ar supăra pe preşedintele Traian Băsescu.

„Succesul premierului Victor Ponta în China a deranjat multe capete luminate, printre care, la loc de cinste, se află şi Traian Băsescu. Fireşte că orice reuşită a premierului este o catastrofă pentru Băsescu, PDL, Mişcarea Populară şi fanii portocalii (…). România a redevenit o ţară, pe cine supără acest lucru?”, scrie deputatul PSD, pentru Vocea Rusiei.

Acesta este de părere că Palatul Cotroceni a transmis un mesaj că nu avem nevoie de un parteneriat strategic cu China: „Noi trebuie să stăm cuminţi în cuşcă şi să primim din când în când câte un os, nu să fim o ţară puternică şi care îşi decide singură propriul destin şi parteneriatele în funcţie de interesele naţionale. Acesta este mesajul de supărare al preşedintelui Băsescu, dar şi al tuturor care nu văd cu ochi buni cum România se deschide către Asia”.

Ponta, la întâlnirea cu preşedintele Chinei: Vrem să fim cel mai bun partener al vostru

Bogdan Diaconu lansează un atac şi asupra presupuşilor adversari ai Guvernului, a căror „viziune ‘progresistă'” devine mai clară că niciodată, asemenea dorinţei de a ţine închise „graniţele şi oportunităţile României”.

„Ca să-i negi şefului Guvernului dreptul de a face vizite oficiale în alte ţări decât în cele europene mi se pare a arăta prea pe faţă că aveam un statut de colonie”, notează social-democratul.

„Asia nu e condusă însă de prietenii lui Băsescu, aşa încât, de acolo, o guvernare stabilă, investită printr-un vot popular covârşitor, se vede altfel. Probabil că cei care l-au invitat pe premier nu-i citesc pe părerologii portocalii, nici nu-şi setează ceasul după buna dispoziţie a Cotroceniului”, mai afirmă Bogdan Diaconu.

Acesta reia ideea de colonie, precizând că România „a depăşit acest statut”, redevenind o ţară.

„Nu am ştiut, când am văzut derularea turneului asiatic, că această ieşire din izolare a României şi faptul că a redevenit o ţară, depăşind statutul de colonie, va stârni un asemenea cuib de vipere. Doar o colonie nu are voie să-şi desfăşoare relaţiile externe după cum consideră de cuviinţă şi după cum îi este util”, scrie deputatul PSD.

Ponta aşteaptă bani de la chinezi pentru infrastructura şi energie: Toată lumea vrea la Beijing!

Nu în ultmul rând, acesta consideră că România are nevoie de un parteneriat strategic cu China, de ţările din Asia, dar şi de „o relaţie pragmatică şi constructivă cu Rusia”, şi nu de „atitudini copilăreşti de genul ne luăm jucăriile şi plecăm”.

„Nu avem unde să plecăm, trăim în această lume în care puterile non-europene au un cuvânt din ce în ce mai greu de spus. Tehnica struţului, cu băgatul capului în nisipul de la Cotroceni (…) nu funcţionează în politica internaţională”, mai spune Bogdan Diaconu.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here