Depesedizarea primăriei: Chirica l-a numit pe cumătrul de la PSD city manager

Liderul PNL din Consiliul Local spune că partidul nu a fost consultat @ „Nu au existat consultări în cadrul partidului legat de această numire”, a spus Ciprian Bostan @ Un alt PSD-ist, fostul consilier local Vlad Nedelcu, a fost numit consilier personal al primarului Mihai Chirica

Mihai Chirica l-a numit pe funcția de administrator public al Primăriei Iași pe cumătrul său Gabriel Harabagiu, membru PSD cu acte în regulă și fost viceprimar în mandatul 2016 – 2020.

Harabagiu devine astfel numărul 2 în municipalitatea ieșeană, conform legii primarul având posibilitatea să delege către administratorul public o parte dintre atribuțiile sale, dar și calitatea de ordonator de credit.

Cumătrul lui Chirica nu face un secret din faptul că este membru PSD, calitatea de membru al partidului fiind menționată de acesta chiar în declarația de interese pe care a depus-o la registratura Primăriei Iași în urmă cu două  zile, pe 14 decembrie.

„Dacă ar fi fost cumva condamnat, puteam discuta”

În contextul numirii unui membru PSD pe un post cheie de la vârful Primăriei, PNL Iași nu mai poate discuta despre „depesedizarea administrației”. Liderul de grup al consilierilor PNL, Ciprian Bostan, a declarat pentru 7IAȘI că decizia numirii lui Harabagiu i-a aparținut exclusiv lui Mihai Chirica.

„Nu au existat consultări în cadrul partidului legat de această numire. Este strict atributul primarului în ceea ce privește numirea administratorului public”, a spus Bostan.

Întrebat dacă numirea lui Harabagiu respectă criteriile de integritate ale PNL în condițiile în care Harabagiu a fost audiat la DIICOT într-un dosar ce privește și fapte de corupție, Bostan a dres busuiocul cu discursul PSD.

„Dacă ar fi fost cumva condamnat, puteam discuta… Dar, doar așa, nu și dacă este vorba despre interpretări”, a mai declarat Ciprian Bostan.

Chirica pesedizează Primăria mai ceva ca pe vremea PSD

USR/PLUS a criticat în termeni duri decizia lui Chirica de a-l angaja pe Harabagiu pe funcția de administrator public, amintind că un al membru PSD, Vlad Nedelcu, a fost numit în urmă cu câteva săptămâni consilier onorific al primarului.

„Numirea fostului viceprimar și actualului membru PSD în poziția de city manager este o altă dovadă a ”depesedizării” Primăriei în epoca ”liberalului” Chirica. Recent l-a făcut consilier onorific pe un alt membru PSD, fostul consilier local Vlad Nedelcu.

Ipocrizia d-lui Chirica este la cote maxime. În ședința de săptămâna trecută, dl. Chirica ne acuza pe noi, consilierii USR-PLUS, că facem înțelegeri cu PSD. O minciună gogonată, fără niciun temei!

Dar acuzația venea după ce, în ziua precedentă, îl numise pe membrul PSD Harabagiu, administrator public.

În acest moment, al doilea om din Primăria Iași este un reprezentant al PSD.

Voi solicita desființarea acestei sinecuri. Nimic nu îl recomandă pe dl. Harabagiu să ocupe această funcție. Apartenența sa la PSD și relația sa de cumătru cu primarul sunt singurele criterii de care a ținut cont dl. Chirica în numirea sa”, a comentat Răzvan Timofciuc, consilier local USR/PLUS.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here