Departe de Rusia. Primele zile în libertate ale lui Mihail Hodorkovski: „Sunt un simbol al eforturilor societăţii civile”

Foto: Reuters

Mihail Hodorkovski a ţinut, duminică, prima conferinţă de presă de la ieşirea din închisoare într-o locaţie specială, muzeul Checkpoint Charlie, fostul punct de frontieră între Gemrnai de Est şi cea de Vest.

 

Moment istoric pentru Mihail Hodorkovski, cândva cel mai bogat om din Rusia, cu o avere estimată la 11 miliarde de dolari: acesta face în acest moment primele declaraţii publice de la eliberarea sa din închisoare, după graţierea oferită de preşedintele rus Vladimir Putin.

Fostul deţinut politic s-a arătat zâmbitor şi relaxat în faţa ziariştilor din întreaga lume, adunaţi la Berlin  pentru a obţine primele declaraţii ale celui mai proeminent opozant al Kremlinului.

„Am scris în documentele mele ceea ce nu am încetat să spun public: nu mă voi angaja în politică şi nu mă voi lupta pentru restituirea activelor Iukos”, fostul său grup petrolier, a declarat Hodorkovski într-un interviu acordat publicaţiei de opoziţie The New Times.

„Obiectiv, nu mă voi întoarce (în Rusia) decât dacă voi fi sigur că pot să plec dacă va fi nevoie”, a adăugat el.

„Autorităţile (ruse) pot spune onest că nu voiau să mă trimită în exil şi că eu am cerut acest lucru. Dar cunoscând realitatea rusă, se înţelege perfect că voiau ca eu să părăsesc ţara”, declară el pentru publicaţia de opoziţie The New Times.

După ce s-a reîntâlnit sâmbătă cu fiul său cel mare, Pavel, în vârstă de 28 de ani, şi apoi cu părinţii Marina şi Boris, în capitala Germaniei unde a fost transferat în secret la ieşirea sa din închisoare, fostul om de afaceri va ţine duminică o conferinţă de presă cu începere de la ora 12.00 GMT.

Pentru aceasta, a ales un loc plin de simboluri, un muzeu consacrat Zidului de la Berlin, în apropiere de Check Point Charlie, legendar punct de trecere din vestul în estul oraşului în perioada Cortinei de Fier.

Mihail Hodorovski a fost graţiat de preşedintele Vladimir Putin care se pare că încearcă să îşi refacă imaginea în faţa Occidentului, cu câteva săptămâni înainte de jocurile Olimpice de iarnă de la Soci.

Totuşi, aceasta nu înseamnnă că el are de acum mână liberă. Un scurt fragment dintr-un interviu acordat sâmbătă săptămânalului moscovit de opoziţie New Times, publicat pe internet, a devenit repede inaccesibil în urma unui posibil atac cibernetic deliberat.

Hodorovski vorbea în fragmentul amintit despre rarele ocazii pe care le-a avut să o vadă pe soţia sa, Inna, în cursul celor zece ani de închisoare.

 În înregistrarea video, realizată în camera hotelului din Berlin unde a fost cazat, la câţiva metri de Poarta Brandenburg, Mihail Hodorovski, în vârstă de 50 de ani, a apărut cu părul tuns foarte scurt şi mai degrabă slăbit.

 „Nu vă imaginaţi că acum nu mai există oameni ca mine, în Rusia, închişi din motive politice. Sunt un simbol al eforturilor societăţii civile”, a accentuat Hodorkovski. „Nici măcar nu speram că voi fi eliberat în curând, de aceea ţin să-i mulţumesc în special prietenului meu laton Lebedev (fost asociat al lui Hodorkovski, aflat de asemenea în detenţie).

În continuare, Hodorkovski a dezvăluit că aflarea veştilor legate de graţiere l-au surprins peste măsură chiar şi pe el, în timp ce comunitatea internaţională a fost şocată.

„Am fost trezit la ora două dimineaţa şi mi s-a spus că pot să plec acasă. Pot rămâne în Germania doar un an, atât cât este valabilă viza mea. Nu mă gândesc să mă întorc în Rusia, momentan, cel puţin până când lucrurile nu se vor clarifica.”

Disidentul a mulţumit încă o dată Germaniei, ale cărei eforturi au făcut posibilă eliberarea sa, deşi recent au circulat zvonuri care sugerau că autorităţile ruse intenţionau să-i aducă noi acuzaţii.

„Vă mulţumesc celor care sunteţi aici astăzi pentru că arătaţi un interes pentru mine şi pentru ţara mea. eliberarea mea se datorează şi eforturilor mass-media, pe care le reprezentaţi chiar unii dintre voi”, a spus Hodorkovski. „Asta dă speranţă şi altor deţinuţi politici din ţara mea, că într-o zi vor fi eliberaţi”.

„Suportul familiei şi prietenilor mei a fost esenţial pentru supravieţuirea mea în detenţie”, a mai spus disidentul.

„Sunt recunoscător cancelarului Angela Merkel, abia astăzi am aflat despre implicarea personală a acesteia în eliberarea mea”, a spus fostul mogul zâmbind, adăugând că în închisoare, neavând acces la informaţie şi reţelelor de socializare, nu a ştiu foarte multe despre implicarea susţinătorilor lui.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here