Declarațiile lui Ion Iliescu despre anexarea Crimeei de către Rusia

 

 

Fostul şef de stat, Ion Iliescu a declarat, miercuri, că Federaţia Rusă a întreprins un act de forţă prin anexarea Crimeei, acţiune care, în opinia sa, a schimbat o realitate istorică, şi a încălcat regulile jocului procedând astfel.
 

„Dar, totuşi, s-a creat o nouă realitate istorică după destrămarea Uniunii Sovietice. A apărut statul independent ucrainean şi Belarus şi baltic şi aşa mai departe. Ori, acum, Rusia a încălcat aceste reguli ale jocului. Deci sunt chestiuni care pot fi element de dispută. Ne aflăm în faţa unui act de forţă care a schimbat o realitate istorică”, a spus Iliescu, răspunzând unor întrăbări din partea presei, după ce a participat la o dezbatere organizată de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

 

Întrebat dacă pentru România ar fi benefic sau nu să recunoască această alipire, Iliescu a răspuns: „România se va alinia la decizia structurilor internaţionale din care face parte, UE şi toate celelate structuri. Să vedem cum o să evolueze”.

Iliescu a menţionat că anexarea Crimeei de către Rusia reprezintă o decizie a conducerii Rusiei care se bazează şi pe nişte date istorice în legătură cu apartenenţa Crimeei la Rusia. „De fapt, practic, înainte, nu a existat un stat ucrainean. Rusia integra Ucraina ca o parte componentă a Rusiei. Deci Rusia imperială, Rusia istorică. De fapt, primul stat rus a avut capitala la Kiev. Ivan cel Groaznic a mutat capitala la Moscova, iar Petru cel Mare la Petrograd, pentru a dezvolta forţa maritimă a statului rus”, a precizat Iliescu.

El a arătat că, în consecinţă, există o anumită conexiune istorică, în condiţiile în care ucrainienii ca atare s-au afirmat ca naţiune de sine stătătoare şi ca un stat distinct în timp. „A fost Uniunea Sovietică şi în cadrul organizării Uniunii Sovietice s-au organizat republici componente, republicile baltice, ucrainiene, Belarus, statele din Caucaz, din Orientul apropiat. Altminteri, ruşii şi ucrainienii nu prea se delimitau. Deci există din acest punct de vedere un precedent istoric de care se folosesc”, a arătat Iliescu.

El a spus că, totuşi, s-a născut statul independent al Ucrainei. „E adevărat că Hruşciov a fost cel care a decis să treacă Crimeea în componenţa statului ucraineam, Ucraina sovietică. Altminteri, Crimeea era dependentă de Moscova, de Rusia. Deci există din acest punct de vedere tot felul de precedente istorice care se folosesc în fel şi chip”, a mai precizat Iliescu.

 

El a menţionat că în componenţa naţională a locuitorilor Crimmeeii se pare că ruşii formează chiar o majoritate, iar ucrainienii sunt mult mai puţini.

Referitor la situaţia recentă din Transnistria, Iliescu a precizat că suveranitatea Republicii Moldova este pusă în pericol prin actul „samavolnic” de a se transmite o scrisoare Dumei de Stat referitoare la analizarea anexării acestui teritoriu de către Rusia.

„Populaţia rusofonă de dincolo de Nistru reprezintă oarecum o majoritate faţă de restul Republicii moldave. A fost un prim pas de sciziune. Şi ei acum vor să apeleze la Rusia, zona asta, fâşia asta de pământ de lângă Nistru, Transnistria, care e greu să fiinţeze ca structură statală. Devine o chestiune complicată şi suveranitatea Republicii Moldova este pusă în pericol prin asemenea acte samavolnice”, a spus Iliescu.

 

 

 

(Sursa: zf.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here