Decizie revoltătoare a justiției! Cristian Adomniței, fostul șef CJ Iași, achitat în dosarul ”Albumul”

După ce în primă instanță, magistrații de la Tribunalul Iași l-au condamnat pe Cristian Adomniței, fostul șef al Consiliului Județean (CJ) Iași, la 3 ani și 2 luni de închisoare în dosarul ”Albumul”, magistrații de la Curtea de Apel Galați l-au achitat definitiv. Astăzi, 8 februarie 2024, magistrații au emis o decizie prin care l-au achitat pe fostul șef al județului în dosarul în care acesta a fost acuzat, alături de mai mulți angajați ai instituției pentru fapte de corupție.

După ce Adomniței a devenit nașul de cununie al lui Giani Stan, judecător la Curtea Constituționale, atitudinea Curții de Apel Galați s-a schimbat radical. După condamnarea din 2020, apelul s-a transformat într-o serie nesfârșită de amânări. Adomniței a fost în cele din urmă achitat, în timp ce ceilalți inculpați din dosar, Teodora Jinga, Carmen Irimescu și Letiția Popa, a intervenit prescripția. Totuși, firma implicată în dosar, Laser CO și Letiția Popa, administratorul acesteia, trebuie să plătească către CJ Iași despăgubiri civile de 335 mii lei.

Istoricul dosarului ”Albumul” de la CJ Iași

În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis  în judecată pe inculpații din acest caz. Asta, după ce, în august 2013, la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă, din cadrul Consiliului Județean Iași, a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziției prin procedura „ cerere de ofertă” de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași, contractul fiind adjudecat de SC Laser Co SRL, administrată de inculpata Popa Letiția Elena și semnat la 27 septembrie 2013.

Durata maximă de execuție a contractului de servicii era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalități de 0,1% (pe fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.
Conform celor de la DNA, pentru ca acest contract să fie atribuit SC Laser Co SRL, Popa Letiția Elena a întocmit și utilizat documente false, (cv-urile unor angajați), pentru a crea aparența îndeplinirii criteriilor de admisibilitate și conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă Consiliul Județean Iași.

În acest mod, Letiția Popa i-a determinat, cu intenție, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie, fără vinovăție și fără a avea cunoștință de caracterul fals al înscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condițiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerințelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant și s-a obținut un folos necuvenit pentru societatea Laser Co.

Minuta ședinței Curții de Apel Galați
 

Iată minuta decizie magistraților de la Curtea de Apel Galați.

Solutia pe scurt: Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, în vederea discutării efectelor deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-107/23 PPU din data de 24.07.2023 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE, de către Curtea de apel Braşov, ca nefondată. Respinge, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării cu titlu preliminar asupra interpretării dispoziţiilor art.325 alin. l TFUE, Deciziei nr.2006/928 şi art. 49 alin. 1 teza a III-a din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în temeiul art.267 TFUE formulată de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – Direcţia Naţională Anticorupţie. Admite apelurile declarate de inculpații Jinga Cristina Teodora, Irimescu Carmen Ingrid, Popa Letiția Elena, Adomniței Cristian Mihai și SC Laser Co SRL. Desființează, în parte, sentința penală nr. 903/27.11.2020 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. 4765/99/2015 ?i în rejudecare: Înlătură dispozițiile privind condamnarea inculpaților Jinga Cristina Teodora, Irimescu Carmen Ingrid, Popa Letiția Elena, Adomniței Cristian Mihai și SC Laser Co SRL, modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei, precum și pe cele vizând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. 1. În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, achită pe inculpata Jinga Cristina Teodora, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din Codul penal, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 18 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Jinga Cristina Teodora, pentru săvârșirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 18 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Jinga Cristina Teodora, pentru săvârșirea infracţiunii de instigare la fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 47 din Codul penal, rap. la art. 321 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal ?i art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. 2. În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, achită pe inculpata Irimescu Carmen Ingrid, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 18 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Irimescu Carmen Ingrid, pentru săvârșirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 18 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Irimescu Carmen Ingrid, pentru săvâr?irea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 din Codul penal, rap. la art. 321 alin. 1 din Codul penal ?i art. 5 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. 3. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Popa Letiția, pentru săvârșirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 din Codul penal, rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 C. pen, (săvârșită în perioada august-septembrie 2013), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Popa Letiția, pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 48 din Codul penal, rap. la art. 321 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Popa Letiția, pentru săvârșirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal ?i art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. 4. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei SC Laser CO SRL Iași, pentru săvârșirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 din Codul penal, rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 C. pen, (săvârșită în perioada august-septembrie 2013), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei SC Laser CO SRL Iași, pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 48 din Codul penal, rap. la art. 321 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei SC Laser CO SRL Iași, pentru săvâr?irea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal și art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. 5. În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod de procedură penală, achită pe inculpatul Adomniței Cristian Mihai, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 din Codul penal, întrucât nu există probe că s-a săvârșit infracțiunea. În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, achită pe inculpatul Adomniței Cristian Mihai, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. 1, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În baza dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 19, art. 20 din Codul de procedură penală, raportat şi la art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381 şi urm. din Codul civil, obligă, în solidar, pe inculpatele Popa Letiţia-Elena şi S.C. LASER CO S.R.L. la plata către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi a sumei de 334.800 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. Respinge apelul formulat de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iași împotriva aceleiași sentințe penale, ca nefondat. În temeiul disp. art. 275 alin. 1 pct. 3 lit. b Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpatele Jinga Cristina Teodora și Irimescu Carmen Ingrid la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale și judecății în primă fază primei instanțe de judecată. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare aferente urmăririi penale și judecății în primă fază primei instanțe de judecată în ceea ce le privește pe inculpatele Popa Letiția și SC Laser Co SRL Iași rămân în sarcina statului. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de faza procesuală a apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, data de 08.02.2024, conform disp. art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod de procedură penală, prin punerea la dispoziție a hotărârii, la grefa instanței.
Document: Hotarâre  145/2024  08.02.2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here