De zece ani, o familie terorizează o comună! Au atacat polițiștii cu cuțitul și au bătut viceprimarul

O comună din județul Iași este terorizată de peste zece ani de zile de către membri unei familii cu antecedente din localitate. Ciprian și Gheorghe Cihui au băgat ani la rând teroarea printre oamenii din localitatea Dobrovăț, fiind implicați în mai multe conflicte. După ce l-au agresat și pe viceprimarul comunei, cei doi frați au ajuns să-i atace cu cuțitele și pe polițiștii din localitate. Frații au fost arestați preventiv pentru 30 de zile fiind acuzați de ultraj. „Din păcate, ei sunt cunoscuți localitate pentru modul lor de a se comporta”, spune Cătălin Martinuș, primarul din Dobrovăț.

Scandal monumental într-o comună aflată la câțiva kilometri de municipiul Iași. Membri unei familii din comuna Dobrovăț împart aceeași celulă după ce i-au agresat pe polițiștii veniți în sprijinul unei victime a acestora. Frații Ciprian, 33 ani, și Gheorghe Cihui, 23 ani, au ajuns recent în spatele gratiilor după ce i-au atacat cu cuțitele pe polițiștii din comuna Dobrovăț, după ce aceștia au intervenit la aplanarea unui conflict. Frații Cihui au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de ultraj și agresiune. Cei doi l-au agresat pe un bărbat din comună în urmă cu câteva zile într-o stație de autobuz în urma unui conflict mai vechi, însă nu s-au mulțumit cu atât.

Au atacat cu cuțitele polițiștii din sat 

Bărbatul care a fost atacat de frații Cihui a sunat la 112, iar trei polițiștii din comună, printre care și șeful de post au ajuns în zonă pentru a-i despărți. Culmea, cei doi frați nu numai că nu s-au calmat, dar au ajuns să-i lovească și pe angajații Poliției.

„Șeful de post cu încă doi colegi erau de serviciu! Când au intervenit, Ciprian Cihui a început să-i înjure și să spună că vrea să se bată cu ei! În timpul încătușării, Ciprian Cihui l-a lovit pe șeful de post cu pumnul în zona pieptului, iar pe ceilalți doi i-a lovit cu piciorul. După ce l-au încătușat pe Ciprian Cihui, fratele lui, Gheorghe Cihui, a scos un cuțit din buzunar și i-a amenințat că îi omoară dacă nu-i dau drumul lui Ciprian. A urmat o altă altercație și fost imobilizat și el în cele din urmă”, a povestit o persoană din comuna Dobrovăț.

Reținuți pentru ultraj

Dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, iar cei doi frați au fost arestați pentru ultraj.

„Admite propunerea de arestare preventivă în dosarul de urmărire penală nr. 12796/P/2022, în ceea ce îi privește pe inculpații Cihui Neculai Gheorghe și Cihui Ciprian Dumitru. Dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile (…) cercetați pentru săvârșirea a trei infracțiuni de ultraj”, se arată în minuta ședinței de la Judecătoria Iași.

Nici la contestație cei doi frați nu au avut câștig de cauză, astfel încât ambii vor mai rămâne 30 de zile în spatele gratiilor.

Un deceniu de teroare! Viceprimarul comunei a fost bătut

Scandalurile în care au fost implicați frații Cihui sunt la ordinea zilei. În urmă cu câteva luni, aceștia l-au agresat pe Petru Mardare, viceprimarul comunei. Viceprimarul a intervenit într-un conflict în care erau implicați cei doi cu o altă persoană pentru a-i despărți și a ajuns chiar el să fie agresat. Pe numele celor doi frați a fost depusă o plângere pentru agresiune.

„Ei sunt mereu puși de scandal. Ciprian profită de faptul că este înalt și corpolent și intimidează oamenii prin sat. Lumea se teme de ei. Intră mereu peste oameni, în curte, le iau obiecte de prin grădini. În plus, recent, l-au agresat și pe viceprimarul comunei, Petru Mardare”, a spus un alt bărbat din comună.

Și sora lor a fost condamnată pentru că a furat curent electric

Cei din familia Cihui au un trecut violent în comună. Poliția are dosare încă din 2010 în care au fost implicați cei doi frați, dar și una din surorile acestora, Paraschiva Cihui.  Aceasta a fost și ea condamnată penal în urmă cu câțiva ani după ce s-a racordat clandestin la rețeaua de electricitate și a provocat un scandal în comunitate. Aceasta mai are un alt dosar în care este cercetată pentru mărturie mincinoasă.

Primarul Cătălin Martinuș: „Sunt cunoscuți localitate pentru modul lor de a se comporta”

Primarul Cătălin Martinuș a arătat că cei din familia respectivă au mai fost implicați și în alte conflicte în ultimii ani și au ajuns să-și terorizeze vecinii din diferite motive, oamenilor fiindu-le frică să mai iasă din locuințe.

„Au fost reținuți pentru o perioadă de treizeci de zile pentru acte de violență. Din păcate, ei sunt cunoscuți localitate pentru modul lor de a se comporta. Este o situație neplăcută pentru comunitate, însă sper ca lucrurile să se îndrepte după această întâmplare”, a spus Cătălin Martinuș, primarul comunei Dobrovăț.

Vlad ROTARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here