De te prinde-ntre picioare, te lasă fără suflare

Săptămâna aceasta admirăm o frumoasă ieșeancă în vârstă de 32 de ani. Mulți dintre voi s-ar putea să cunoașteți acest înger musculos de pe rețelele de socializare. Alexandra Vicu este antrenor personal și tehnician nutriționist la Raf Gym, o cunoscută sală de fitness de la noi din târg. Când nu îți spune ce să mănânci sau câte milioane de flotări să faci, sexy Alexandra participă la concursuri de bikini fitness din toate colțurile lumii pe care le și câștigă. Ținem să precizăm că acestea sunt concursurile noastre preferate. Astea și cele cu tricouri ude.

Are zâna asta un trup de îți vine să te urci pe pereți. Nimeni din redacție nu mai doarme de câteva zile, de când am văzut pozele campioanei noastre. Fesierii Afroditei Schwarzenegger sunt mușchii noștri preferați de pe corpul focoasei brunete. Nu-ți mai trebuie menghină niciodată dacă ai o Alexandra Vicu.

 

Când nu e la sală, Alexandra mai cochetează cu echitația, adică mai călărește. Din ce am observat și la asta se pricepe bine rău. Chiar are o poză în care stă în picoare pe un cal. Nu încetează să ne uimească această minunată făptură!

 

Anul acesta promitem să ne facem abonament la Raf Gym să ne ajute Alexandra să ne musculozăm nițel poate nu mai e nevoie să mergem prin vecini să ne ajute să desfacem câte un borcan cu murături.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here