De Dragobete, tinerii democrat-liberali din Iași au fost alături de Ucraina

În data de 24 Februarie 2014 Tineretul Democrat Liberal Iaşi, alături de alţi tineri ucrainieni s-au adunat pe pietonalul Ştefan cel Mare pentru a comemora moartea tuturor celor care au luptat pentru libertate şi pentru respectarea drepturilor cetăţenilor din Ucraina.

 

Acțiunea a început prin aprinderea lumânărilor în formă de inimă şi a continuat cu un moment de reculegere, finalizându-se cu aprinderea câtorva lampioane de culoare portocaliu, roşu, galben şi albastru.

La moment au mai participat şi preşedintele tineretului democrat-liberal Iași, Cătălin Moroșanu, alături de Tudor Dornean.

„Alături de aproximativ 20 de tineri ucrainieni, de Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor și Asociația Tineri Uniți pentru Iași am ținut un moment de reculegere în cinstea victimelor și a tinerilor noștri colegi democrați uciși barbar în represiunea violentă din Ucraina,în semn de respect faţă de eforturile poporului ucrainean de a impune normele democrației și justiției.Suntem alături de familiile îndoliate”, a declarant vicepreşedintele TDL Iaşi Adi Bușoi

 

„În urma evenimetelor din Ucraina, împreună cu colegii din TDL Iaşi, am organizat un moment de reculegere pentru eroii care s-au luptat pentru libertate şi valorile europene, iar noi ca şi tineri trebuie să dăm exemplu de solidaritate şi sprijin faţă de semenii noştri.”, a mai declarat şi vicepreşedintele TDL Iaşi Uglea Claudia Oprea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here