Joia trecută, la 16.30, nu se putea coborî pe strada Palat. De la fostul magazin Moldova până la Hotel Internațional se făceau 20 de minute, iar mulți virau stânga, spre Palas, exasperați că până în Podu Roș ar mai fi pierdut alte 20 de minute. Coloana de mașini, pe toate cele trei benzi părea paralizată ca un șarpe pe care îl înțepi în creier. Pe celălalt sens, strada era goală, pentru că toată lumea se îndrepta spre casă, în CUG și în uriașele suburbii Galata, Valea Adâncă, Horpaz. Dacă faci la pas șoseaua Iași-Voinești vei rămâne uimit de faptul că, pe partea stângă, de la cimitir în sus, a apărut nu doar un nou cartier, ci un alt oraș. Deja nu se mai construiesc case, ci blocuri, unul după altul.
Gâtuirea din Podu Roș e pedeapsa pe care Divinitatea a dat-o omului modern, dependent de mașină. E locul prin care trec nu doar cei care iau calea Nicolinei, ci alte zeci de mii de ieșeni care se îndreaptă prin Socola spre Bucium, Vișan, Bârnova. Între 4 și 6 după-amiaza e un calvar să te afli în acea intersecție și de multe ori i-am compătimit sincer pe cei care s-au aruncat orbește în firicelul de asfalt numit Șoseaua Națională, forțând barajul din Podu Roș. Timp de o oră și ceva, acestor oameni nu le dă nimeni prioritate. Simți acea atmosferă sufocată, de București, dacă visul ieșenilor o fi fost cumva acesta, să aibă salarii de Iași și aglomerație ca-n Capitală.
La fel stau lucrurile între 7 și 9 dimineața, când suburbiile, care au aspirat zeci de mii locuitori în ultimii 20 de ani, își trimit oamenii la muncă în celălalt sens. Să traversezi Bd. Independenței la oră de vârf este iarăși un calvar, iar numărul ciocnirilor se înmulțește, fiind un indicator bun al blocajului în trafic. Au apărut noi coșmaruri în oraș, străzile Costache Negri și Toma Cozma, ca să nu mai vorbim de Chimiei și Poitiers, altădată aerisite, sunt acum găuri negre în care intri și nu mai ieși. S-a închis bulevardul Ștefan cel Mare, s-a deschis Palasul și avem probleme. Dar acesta e doar începutul.
O analiză 7EST de săptămâna aceasta arată că Iașul are, la începutul anului 2015, aproape de trei ori mai multe mașini înmatriculate decât în urmă cu 20 de ani. Erau 60.000 de atunci, acum sunt 162.000. Creșterea este explozivă: în 2007 erau 97.000, în 2011 – 134.000, iar acum alte 30.000 în plus. Rata de creștere de 10.000 de mașini pe an este fără precedent în istoria orașului. Atenție, fără a lua în calcul autovehiculele aflate zilnic în tranzit, fără a contabiliza miile de mașini înregistrate pe firme de leasing cu numere de București și fără a socoti alte mii de mașini aparținând rezidenților din județele învecinate: Bacău, Botoșani, Suceava sau Neamț. Ei locuiesc în Iași, dar mașinilor lor nu sunt înregistrate aici.
Aceasta este o situație cu care niciun primar al Iașului nu s-a confruntat până acum. Fluidizarea traficului, menținerea unei imagini de oraș aerisit, în care nu stai o oră în coloană, ci făcând 20 de minute de la un capăt la celălalt al Iașului – cum eram obișnuiți, este o temă pe care politicienii, în frunte cu primarul Gheorghe Nichita, o minimalizează acum, dar despre care se va vorbi aprig în maxim 4 ani. Cu tei, fără tei, la umbră sau la soare, Iașul se află în raza unui tsunami care îl va înghiți în cel mult o decadă. Mașina devine obiect de folosință obișnuită, generațiile tinere, val după val, cumpărându-și automobile așa cum își luau părinții noștri frigider sau televizor. Câte două de familie.
Planul cerut de 7EST și prezentat de viceprimarul Mihai Chirica are termen de valabilitate redus, nu e gândit la scară mare, un plan pentru Iașul anului 2030. Un sistem electronic de monitorizare a intersecțiilor, unde know-how-ul costă mai mult decât infrastructura propriu-zisă, este singurul proiect de anvergură. Dar e nevoie de pasarele, de treceri subterane, de Inelul 2 între Păcurari și CUG sau între Bucium și Tătărași, e nevoie de autobuze hibride și tramvaie noi, care să te îmbie să le folosești, e nevoie de investiții uriașe care trebuie începute acum pentru a le termina în următorii 15-20 de ani.
Un Masterplan rutier al Iașului nu e un moft într-o perioadă în care toată atenția e concentrată pe conexiunile externe, pe grija de a nu pierde trenul marilor fluxuri comerciale și de afaceri. Nichita și Adomniței se bat în orgolii ancorate în obsesia „Think Big”, pentru că prinde de minune ideea răzbunării tuturor frustrărilor locale din ultimii 25 de ani. Dar Iașul trebuie construit și privind spre interior, făcându-l modern, atractiv, un loc plăcut pentru oamenii săi, organizându-l din centru spre periferie. Nu poți fi un oraș mare dacă nu aerisești mediul universitar, dacă nu modernizezi transportul, dacă nu reduci costurile energetice prin anveloparea blocurilor, dacă nu ridici brandul cultural, replicând FILIT în alte 3-4 evenimente relevante european, și dacă nu reducem îmbâcseala din trafic.
Nu sunt mai mult de 4-5 teme majore la scară istorică pentru Iași. Toate trebuie dezbătute și implementate în paralel, pentru că decalajele într-un domeniu creează handicapuri pentru celelalte succese. Stâlpii unei case nu îi construiești pe rând, ci toți în același timp. Nu cred în înverșunarea ideologică locală, pentru că toate taberele gândesc în aceiași termeni călărirea sistemului și stoarcerea maximului de profit. Și nu cred nici în diferențe majore între competența unora și a celorlalți, dimpotrivă, media performanțelor este în creștere la nivel general.
Dincolo de bruiajul strict electoral, oamenii serioși din acest oraș vor în schimbul impozitelor plătite aplicarea unei singure doctrine: mărșăluiți în același pas și nu lăsați niciun obiectiv în urmă.
