De ce plâng bebeluşii noaptea? Un biolog dă o explicaţie ştiinţifică neaşteptată

 

 

Trezirile din somn şi plânsul nocturn ale bebeluşilor reprezintă o mare sursă de stres pentru părinţi. Dar, departe de a fi doar un „efect secundar” al comportamentului general al sugarului, acest obicei ar reprezenta un comportament adaptativ, spune un specialist în biologie evolutivă: în acest fel, se reduce posibilitatea ca bebeluşul să capete prea curând un frate sau o soră, ceea ce i-ar reduce şansele de supravieţuire.
 

Bebeluşul este „programat” să monopolizeze atenţia mamei şi, plângând noaptea, îşi oboseşte părinţii prea tare pentru ca aceştia să mai aibă chef de sex – aceste elemente făcând parte dintr-o strategie adaptativă inconştientă destinată să împiedice venirea pe lume prea curând a unui nou copil.

De asemenea, alăptarea în timpul nopţii contribuie la prelungirea perioadei de infertilitate asociată cu alăptarea (în cele mai multe cazuri, femeile care alăptează mult nu au menstruaţie – fenomen numit amenoree – şi nu pot rămâne însărcinate.)

 

Aceste concluzii sunt expuse într-un raport întocmit de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard, sub conducerea  prof. David Haig, specialist în biologie evolutivă. Studiul a fost publicat în jurnalul Evolution, Medicine and Public Health.

Biologul afirmă că trezirile nocturne sunt mai frecvente în cea de-a doua jumătate a primului an de viaţă al copilului, iar fenomenul este mai pronunţat la bebeluşii alăptaţi.

Aceste observaţii, spune prof. Haig, sugerează că trezirile nocturne ale bebeluşilor pentru a suge ar fi „o adaptare menită să prelungească amenoreea mamei, întârziind astfel naşterea unui frate sau a unei surori şi mărind şansele de supravieţuire.”

Selecţia naturală, consideră prof. Haig, ar fi conservat acele comportamente ale sugarului care suprimă funcţia ovariană a mamei, căci sugarul are de câştigat de pe urma întârzierii următoarei naşteri în familie. El beneficiază astfel, în perioada cea mai vulnerabilă a vieţii lui, de întreaga atenţie a părinţilor şi de resurse de hrană mai bune, ceea ce îi sporeşte şansele de supravieţuire. 

 

„Starea de surmenaj a mamei poate fi considerată drept parte integrantă dintr-o strategie a sugarului de a extinde intervalul dintre naşteri”, spune specialistul.

Studiul cercetătorilor de la Harvard arată că un interval scurt între două naşteri succesive este asociat cu o mortalitate mai ridicată a sugarilor şi copiilor de 2-3 ani, în special în mediile cu resurse sărace şi cu prevalenţă mare a bolilor infecţioase.

Sună foarte logic – un interval mai mare între naşteri îi dă mamei timp să îşi refacă forţele şi, totodată, le dă timp copiilor mai mari să devină mai puţin dependenţi de mamă, sporindu-le astfel şansele de a supravieţui, este de părere Siobhan Freegard, fondatoarea site-ului Netmums, cel mai amplu website britanic axat pe creşterea copiilor. 

Şi alte comportamente ale copiilor foarte mici, considerate obositoare şi deranjante de către părinţi,  sunt, după cât se pare, comportamente adaptative: un recent studiu japonez sugera că  bebeluşii pot plânge „prefăcut”, pentru a se asigura de întreaga atenţie a mamei.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here