De ce a fost respins bugetul? Explicațiile reprezentanților USR-PLUS și PSD

Bugetul municipiului Iaşi a fost respins de consilierii locali, joi seara, după o şedinţă maraton, întinsă pe durata a 8 ore.

Doar cei 11 consilieri ai PNL şi PMP au votat “pentru”. Cei ai PSD au ieşit din sală, iar cei ai USR PLUS s-au abţinut.

Pentru adoptarea bugetului ar fi fost necesare 14 voturi.

„Bugetul propus de primarul Chirica a fost respins, după 10 ore de dezbateri.
Ca profesor în mediul preuniversitar, secretar al Comisiei de Învățământ din CL, vă spun ca e bine ca acest buget nu a fost aprobat.
Era un buget al stagnării (și) pentru educație.
Unul dintre multele amendamente propuse de către USR-PLUS și respinse a fost creșterea bugetului alocat educației cu 15 milioane lei.
In propunerea de buget, se aloca pentru cheltuieli de personal (cei 610 angajați ai Primăriei), 65 milioane lei, iar pentru finanțarea învățământului preuniversitar se aloca de la bugetul local doar 40 milioane lei.
40 milioane lei pentru 73 centre bugetare (scoli gimnaziale, grădinite, licee, colegii), 53 000 elevi și peste 3500 de cadre didactice este extrem de puțin.
Mult prea puțin. Nu poți face investiții serioase in infrastructura școlară, nu poți susține cheltuieli de funcționare și burse cu 40 milioane lei pentru nevoile învățământului iesean.
De aceea, am cerut reducerea cheltuielilor de personal de la 65 milioane la 50 milioane și creșterea fondurile pentru educație de la bugetul local de la 40 milioane la 55 milioane lei.
Am cerut eficientizare, digitalizare și restructurarea unui aparat birocratic supraîncărcat.
Mai mulți bani pentru educație, mai putini bani pentru cumetriile care s-au aciuat in Primărie.
Amendamentul a fost respins.
Dezbaterile pe buget vor fi reluate și sper ca dl. Chirica sa înțeleagă ca vom susține un buget care propune reforme și investiții, nu aceeași stagnare din ultimii ani.
Am intrat in CL pentru a schimba cu adevărat lucrurile, pentru a face reforme mari, necesare unui oras de talia Iasului.”, a declarat consilierul USR-PLUS Razvan Timofciuc.
„Iasul are nevoie de asumare!
Astazi USR si PNL au avut ultima sansa sa arate acest lucru! Are nevoie de un buget CURATAT de interesele politice si jocurile de imagine politica!
De 6 luni cerem deblocare si asumare!
Solutii:
– centralizare amendamente si evaluare capacitate bugetară (s-au votat pe banda rulantă si nu se stie cat se vor putea implementa!). Am cerut si in ziua precedenta si nu a fost elaborat documentul de catre primarie
– de urgenta sedinta de CL! (pentru a ne încadra in 45 de zile si a nu bloca plățile salariilor s.a.) Am ajuns in acest termen pentru ca primarul a lasat bugetul pe ultima zi sedinta!
– ASUMAREA guvernării locale prin majoritate pentru deblocare!
Iasul aste nevoie de curaj, asumare si solutii nu de teatru politic!”, a declarat Bogdan Balaniscu, consilier local din partea PSD.
„Chirica a picat astăzi Examenul Bugetului Local. În loc să pregătească un Buget, Chirica și-a pregătit cu mai multă atenție campania de victimizare. Vina pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi o poartă o singură persoană și sistemul putred construit de aceasta: Mihai Chirica. Din păcate, eșecul său ne afectează pe noi toți, ieșenii.
A avut timp sa pregătească un Buget orientat spre investiții mari, pe care le tot amână de ani de zile, un Buget orientat spre mobilitate. A avut de tăiat sumele nesimțit de mari cu care plătește funcționarea Primăriei, a avut de deschis calea digitalizării și transparentizării.
Doar că a chiulit de la pregătire. Pur și simplu azi nu a avut notă de trecere.
Când în Bugetul tău vii cu cheltuieli mai mari pentru neamurile tale din Primărie decât pentru investiții, atunci ești un repetent.”, a spus senatorul USR-PLUS Marius Bodea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here