Darius Vâlcov, la DNA

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov s-a prezentat marți dimineață la Direcția Națională Anticorupție, el fiind cercetat pentru trafic de influență.

La intrare, Vâlcov a refuzat să facă declarații presei.

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă miercuri contestația DNA privind arestarea la domiciliu pentru 30 de zile a lui Darius Vâlcov.

După ce a respins cererea DNA privind arestarea preventivă a fostului ministru, Instanța Supremă a decis joia trecută ca Vâlcov să fie cercetat în arest la domiciliu.

Darius Vâlcov are mai multe obligații: să nu părăsească imobilul în care locuiește fără permisiunea organului judiciar în fața căruia se află cauza, a judecătorului de drepturi și libertăți și de a se supune restricțiilor stabilite de acestea; să se prezinte în fața organului de urmărire penală și a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, cu martorii, precum și cu ceilalți subiecți procesuali.

Pe durata celor 30 de zile, Darius Vâlcov poate părăsi imobilul unde locuiește pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA). În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât și prin intermediari.

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here