„Cuza” umblă cu ocaua mică. Firma Valdo a dat în judecată universitatea ieșeană pentru a doua oară, primind banii cu mare întârziere

O firmă din Iaşi cere Universităţii condusă de rectorul Vasile Işan daune de 100.000 de lei, acuzând-o de rea-credinţă. Au livrat un aparat de 250.000 de euro, trebuind să încaseze factura în 45 de zile. Banii au venit însă după un an.

 

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” este implicată într-un proces civil ce nu îi face cinste. Grav afectată de o situaţie financiară delicată, instituţia de învăţământ superior a ajuns acum să intre în conflict cu un furnizor de echipamente ştiinţifice.

Cele două părţi se vor întâlni peste puţină vreme, la Tribunal.   

 

Spectometru din Anglia

Pe data de 2 aprilie 2012, Universitatea a încheiat un contract cu societatea Valdo SRL din Iaşi. Firma a furnizat un echipament specializat, denumit Spectometru PTR – ToF – MS, realizat la comandă în Marea Britanie. Producătorul era Kore Technology Ltd. Preţul acestui echipament a fost de puţin peste 1 milion de lei, adică aproximativ 250.000 de euro. Conform procesului verbal de recepţie încheiat şapte luni mai târziu, autoritatea contractantă s-a arătat mulţumită de echipamentul livrat de Valdo. O clauză din contract indica faptul că, de la data recepţiei, suma pentru acest echipament trebuia achitată în maximum 45 de zile. Acest lucru nu s-a întâmplat.

 

 Tot mai multe indicii arată că Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” are buzunarele aproape goale în urma unor investiţii ineficiente din ultimii ani

S-a plătit după luni şi luni

”Universitatea a stins debitul peste termenul convenit, prin plăţi fracţionate în lunile februarie, aprilie, mai şi iunie 2013”, au precizat reprezentanţii Valdo SRL. În aceste condiţii, aceştia cer judecătorilor să oblige pârâtul la plata de daune de aproximativ 100.000 de lei. Motivul este nerespectarea termenilor din contract.

Administratorul Valdo SRL îi acuză de rea-credinţă pe rectorul Vasile Işan şi contabilul Liliana Iftimia pentru că nu ar fi plătit facturile deoarece nu ar fi avut chef. ”Atitudinea contractuală a pârâtei este necorespunzătoare, pentru că, cu rea-credinţă, a executat cu întârziere obligaţia de plată a preţului vânzării. Am procedat la aplicarea penalităţilor contractuale la sumele achitate cu întârziere”, au mai spus cei de la Valdo.

 

 

Rectorul e liniştit

Rectorul Universităţii, profesorul Vasile Işan, a precizat că nu-l interesează procesul aflat pe rolul Tribunalului. ”Nu vreau să comentez. Credeam că această chestiune a fost lămurită. Nu mă priveşte. Sunt specialişti în drept comercial care îşi vor spune cuvântul. Noi am mai avut un proces cu ei”, a declarat rectorul.

În luna decembrie 2013, Valdo a intentat un alt proces împotriva instituţiei, cu obiect „ordonanţă de plată”, magistraţii de la Judecătorie respingând acţiunea la începutul acestui an.

 

 

Citește și Dovada: cumnatul lui Anchidin şi-a făcut plinul la rezervorul CFR. Gestionarul punctului Socola explică unde au dispărut 11 tone de motorină

 

 

Vor mai avea „intrare” pentru alte contracte?

Poziţia celor de la Valdo este destul de riscantă, decizia de a se judeca fiind similiară cu aceea de a fugări „găina cu ouăle de aur”. Având obiect de activitate „comerţ cu ridicata nespecializat” şi o medie de 5 angajaţi în 2012, Valdo a avut în acelaşi an o cifră de afaceri de 2,46 milioane lei şi un profit net de aproape 300.000 de lei. Doar în 2011-2012, în trei achiziţii distincte parafate cu Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Valdo a primit 1,6 milioane de lei.

Înfiinţată în 1992, Valdo este o afacere de familie aparţinând Valeriei şi lui Ştefan Dorofte. Compania este importator şi distribuitor specializat pentru o gamă complexă de produse utilizate în laboratoare.    

 

Acesta este unul dintre cele două tipuri de spectometru fabricate de firma britanică Kore

Ce este un spectometru

Conform unei informaţii publicate pe site-ul Cernesim – Centrul Integrat de Studii în Ştiinţa Mediului pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, proiect în care „Cuza” este lider, finanţarea fiind din fonduri europene, spectometrul este capabil să realizeze, în timp real, analize calitative şi cantitative fără să fie nevoie de prepararea probei şi fără să utilizeze un gaz purtător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here