Cutremur în Italia: un român a murit, doi sunt răniți, iar nouă sunt dați dispăruți

Un cutremur foarte puternic a avut loc în această dimineață în localitatea Amatrice din Italia, la adâncime foarte mică. Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că un român se numără printre cei care şi-au pierdut viaţa. Alţi doi sunt răniţi şi 9 sunt daţi dispăruţi. Un bilanţ prezentat de AFP anunţă că 73 de oameni au murit în urma seismului.

 

MAE confirmă că un român şi-a pierdut viaţa în urma cutremurului din Italia. Doi români sunt la spital, răniţi. Iar un nou bilanţ spune că cel puţin 80 de oameni au murit. Echipa mobilă a Consulatului general al Bologna se află deja în zona afectată de seism, iar cea a Ambasadei de la Roma este în drum.

 

 

Sunt căutări disperate în Italia pentru găsirea celor care au supravieţuit cutremurului din centrul ţării. Seismul cu magnitudinea 6 a durat două minute şi jumătate.

 

Fiindcă epicentrul a fost la doar 4 kilometri adâncime, seismul s-a simţit puternic inclusiv în capitala Roma, la peste 100 de kilometri distanţă. Amatrice este, însă, doar una dintre localităţile afectate de cutremur. Altele, precum Accumoli, Posta şi Arquata del Tronto, au fost lovite şi ele de seism.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here