Curtea Constituțională nu s-a lăsat impresionată! Sesizările lui Victor Ponta și ale lui Traian Băsescu au fost respinse

Curtea Constituţională (CC) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului privind implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală, formulată după ce şeful statului s-a fotografiat îmbrăcat cu un tricou PMP. Totodată, Curtea a respins şi sesizarea preşedintelui, care l-a reclamat pe Victor Ponta că refuză să semneze decretele pentru decorarea unor personalităţi culturale, printre care şi Horia Roman Patapievici.

 

Sesizarea a fost discutată începând cu ora 17.00, şi nu de la 10.00, aşa cum era programat. Amânarea a fost decisă la cererea Executivului, acesta motivând că are o agendă încărcată în cursul dimineţii de miercuri.

 

Curtea Constituţională (CC) a mai respins şi sesizarea preşedintelui Traian Băsescu legată de faptul că premierul Victor Ponta nu a contrasemnat o serie de decrete de decorare care vizau „înalte personalităţi ce au asigurat conducerea ICR în perioada 2005-2012”, potrivit unor surse din CC.

 

Sesizarea premierului a fost înregistrată la CC în 6 mai, ca solicitare de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Preşedinte, însă cauzat de implicarea explicită a preşedintelui în campania electorală.

 

În sesizarea Guvernului se arăta că, prin susţinerea unui anumit partid politic la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European în 2014, respectiv la alegerile parţiale pentru Parlamentul României, sunt încalcate dispoziţiile articolului 80 „Rolul preşedintelui” din Constituţie.

 

Executivul a solicitat Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii prin care să stabilească în mod clar dacă preşedintele României, în conformitate cu prevederile constituţionale, poate face campanie electorală în favoarea unei formaţiini politice

 

„Solicit Curţii Constituţionale să analizeze următoarele: să analizeze posibilitatea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedinte, să stabilească dacă acest conflict este cauzat de implicarea explicită a preşedintelui în campania electorală, prin susţinerea unui anumit partid politic la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European în 2014, respectiv la alegerile parţiale pentru Parlamentul României, ceea ce încalcă dispoziţiile articolului 80 „Rolul preşedintelui” din Constituţie şi să pronunţe o decizie prin care să stabilească în mod clar dacă preşedintele României, în conformitate cu prevederile constituţionale, poate face campanie electorală în favoarea unei formaţiini politice”, a arătat premierul în sesizare.

 

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, declara atunci că este pentru prima dată când se primeşte o astfel de sesizare. Zegrean preciza că judecătorii pot decide că este conflict sau că nu este conflict, iar în cazul în care se constată existenţa unui conflict juridic, se va stabili şi modul de rezolvare a acestuia, în caz contrar, „lumea merge mai departe”.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here