Curs de drept, predat de judecătorul Cristi Danileț studenților de la UPA din Iași

Studenții de la Facultatea de Drept a Universității ”Petre Andrei” din Iași au avut parte de un curs special susținut de Cristi Danileț, judecător și membru în Consiliul Superior al Magistraturii și formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii,  pe tema „Statul de drept și noile Coduri Penale”.

 

Cristi Danileț le-a povestit tinerilor începuturile carierei sale de judecător. „Am ajuns să realizez că e foarte greu să ajungi judecător stagiar, cu atât mai mult în orașul tău natal, Vatra-Dornei în cazul meu. După un an de zile toți cei care treceau prin fața mea erau fie rude, prieteni sau cunoștințe. Ulterior am luat decizia de a merge la Cluj, unde am reușit să mă înscriu la un master  de Științe Penale și Criminalistică”.

Judecătorul le-a spus studenților că în România pentru a avea parte de o justiție sănătoasă aceasta trebuie să urmeze trei principii: al independenței, imparțialității și integrității. „Am fost unul dintre puținii judecători care a avut curajul să meargă în fața oamenilor, ONG-urilor, mass-mediei și să le vorbească despre justiția românească. Dacă justiția este independentă însemană că nu dă seama nimănui. Nici un judecător nu poate fi chemat în fața unei comisii pentru a da socoteală pentru deciziile luate. Independența justiției nu este un privilegiu al meu, ci este doar în folosul omului, pentru a-l proteja, pentru a asigura egalitatea în fața legii. Cât despre imparțialitate, pot să vă spun că judecătorul nu trebuie să aibă nici o idee preconcepută despre o sentință, el trebuie să analizeze toate soluțiile posibile fără nici o prejudecată”, a mai completat acesta.

 

 

 

 Mai mult, Cristi Danileț a susținut, făcând referire la cel de-al treilea principiu pentru o justiția sănătoasă – integritatea – faptul că sistemul judiciar românesc are o mare problemă. ”Avem de a face cu foarte mulți judecători, magistrați, procurori, grefieri corupți. Este inadmisibil așa ceva. Avem o problemă de etică imensă, unii au intrat în acest sistem crezând că se vor îmbogăți. Activitatea Direcției Naționale Anticorupție este din ce în ce mai intensă. Numai în ultimii 7 ani peste 50 de procurori au fost cercetați pentru fapte de corupție”.

În ceea ce privește misiunea judecătorului, Cristi Danileț a precizat că aceasta se rezumă la 3 roluri, rezolvarea litigiilor, să fie garantul drepturilor și libertăților oamenilor și să susțină statul de drept – să le explice  și să le vorbească cetățenilor de rând despre valori, principii.

Cât despre noile Coduri Penale  judecătorul a precizat că în spațiul public nu se poate vorbi de o dezbatere eficientă pentru cetățeni cu privire la noutățile din sistem. ”De ieri se dezbate în mass-media pe tema a două sau trei articole noi. ”Băi fraților, sunt o mie de articole noi în Codul Penal și Codul de Preocedură Penală. O mie de articole. Cine le povește pe acestea? De aseara de la ora zero au apărut niște fapte în Codul Penal pe care dacă le comiteți eu mâine vă condamn. De acea, societatea civilă dacă mai există, ar trebui să traducă aceste noi legi și reglementări, pentru că, să știți, legile nu au ca destinari judecătorii sau procurorii, ci cetățenii de rând. Toată lumea spune că noul Cod Penal este mai blând. Nu este adevarăt. Sunt penalități care sunt mult mai mari și măsuri mult mai dure”.     

În prezent, în România, avem peste 4700 de judecători, din care la Instanța Supremă sunt doar 120, și 2700 de procurori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here