Cuprins de remușcări! Pedofilul de la Protecția Copilului Suceava S-A SINUCIS

Foto: Adevărul

Marius Dumitriu, bărbatul de 37 de ani, cercetat de DIICOT Suceava pentru că a hărţuit sexual timp de un an un băiat de 12 ani dintr-un centru de plasament din Suceava, a fost găsit spânzurat în locuinţa sa. Acesta a fost eliberat zilele trecute din arest, însă nu a rezistat prea mult în libertate, el alegând să-şi pună capăt zilelor, lăsând un bilet prin care îşi cerea iertare pentru ce a făcut.

 

Supraveghetorul de la Protecţia Copilului Suceava, cercetat pentru pornografie infantilă, şi-a pus capăt zilelor. Marius Costel Dumitriu, de 37 de ani, a fost găsit spânzurat în camera de cămin în care locuia, de către colegul său de cameră de la internatul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, unde trăiesc mai mulţi nefamilişti.

 

Dumitriu a făcut o gaură cu bormaşina în tavanul camerei, a montat un diblu, iar apoi şi-a făcut ştreangul cu sârmă galvanizată. Colegiul său de cameră a fost plecat din localitate câteva zile, având liber de la serviciu, timp în care angajatul de la Protecţia Copiulului s-a sinucis, relatează „Adevărul”.

 

Cei din internat susţin că l-au văzut ultima oară pe Marius Costel Dumitriu în ziua în care a fost eliberat din Arestul IPJ Suceava, atunci când a ieşit de la duşuri. Este posibil că acesta să se fi sinucis în urmă cu câteva zile. Bărbatul a lăsat un bilet de adio, prin care îşi cerea iertarea pentru faptele sale şi gestul său extrem de a se sinucide.

 

La faţa locului a ajuns o ambulanţă, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul lui Marius Costel Dumitriu. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, însă din primele verificări făcute nu există suspiciuni de comiterea unei fapte penale, fiind vorba despre un suicid.

 

La data de 18 mai 2016, Curtea de Apel Suceava a admis contestaţia formulată de inculpatul Marius Costel Dumitriu şi a înlocuit măsura arestării preventive luate de Tribunalul Suceava faţă de acesta cu cea a controlului judiciar. Astfel, individul cercetat pentru „pornografie infantilă”, „corupere sexuală a minorilor” şi „racolarea minorilor în scopuri sexuale” a scăpat de arestul poliţiei după mai puţin de o săptămână de la încarcerare.

 

Marius Costel Dumitriu nu avea dreptul de a părăsi limita judeţului Suceava. După ce a aflat că bărbatul a fost eliberat, conducerea DGASPC Suceava a hotărât să-i suspende contractul de muncă pe durata anchetei penale.

 

La începutul acestei săptămâni, copiii din cadrul Centrului de Plasament „Speranţa” din municipiul Suceava au intrat într-un program de consiliere, după ce un minor care locuieşte alături de ei a fost contactat frecvent de un supraveghetor al centrului pentru a-i trimite fotografii deocheate.

 

Marius Costel Dumitriu a hărţuit, timp de aproape un an de zile, un băiat de 12 ani din Centrul „Speranţa”, insistând să-i trimită fotografii cu el dezbrăcat şi cerându-i să se întâlnească cu scopul de a întreţine acte sexuale şi de a-l fotografia sau filma în acest timp. Copilul s-a plâns unui asistent social, care a raportat întreaga poveste conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava.

 

Această poveste a ajuns până la urechile procurorilor DIICOT, care l-au luat pe sus pe supraveghetor şi băgat în arestul poliţiei sucevene, individul fiind acuzat de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor şi racolarea minorilor în scopuri sexuale.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here