Cum te fură pe faţă E.ON la factură. Întreprinzătorii nu mai suportă jecmăneala. Prefectul promite clarificarea situaţiei

Utilităţile publice au reprezentat principala temă de discuţii în cadrul şedinţei de ieri a Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Iaşi, iar reprezentanţii E.ON vor fi chemaţi la şedinţa următoare pentru a da răspunsuri la întrebările ieşenilor.

 

„La E.ON, plătim un consum prezumtiv, în avans. Păi, ce facem? Finanţăm din banii noştri E.ON? Contoarele la gaz le avem în metri cubi, dar plătim kW. Pe facturi este trecută puterea calorică a gazului, ca fiind 10 virgulă ceva. Or noi, în România, avem gaz cu putere calorică maximă de 8,5-8,6. Înseamnă că suntem furaţi în permanenţă“, a opinat Doru Scripcaru, preşedintele filialei ieşene a Uniunii Generale a Industriaşilor din România, UGIR 1903.

 

„Vom organiza o întâlnire cu reprezentanţii E.ON, pentru a explica modul de contorizare şi facturare a consumurilor, ca şi alte aspecte ridicate în cadrul şedinţei. Unele aspecte ţin de autorităţile de reglementare ale statului, aşa că vom invita şi reprezentanţi ai ANRSC şi ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de utilităţi publice, respectiv Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, n.r.)“, a declarat prefectul Marian Grigoraş.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here