Cum se lucrează la CFR Marfă: 11 tone de motorină s-au „evaporat” de sub nasul lui Anchidin. Gestiunea e nesupravegheată de un an, iar combustibilii se fură în veselie

Gestionarul a reclamat de-un an că sistemul video de la rezervoarele din Socola nu mai funcţionează. Până în februarie, anul acesta, când s-a făcut controlul de la Bucureşti, directorul Anchidin nu l-a înlocuit. De luni de zile, niciun gestionar n-a vrut să preia rezervoarele pentru că toţi ştiu că acolo se fură. 

 

 

La CFR Marfă lucrurile interesante abia încep să iasă la iveală. Din depozitele societăţii au dispărut 11 tone de motorină şi singurul tras la răspundere este gestionarul. Acesta a reclamat de nenumărate ori că sistemul de monitorizare este defect, dar a fost ignorat de şefi. Directorul CFR ridică din umeri şi refuză să spună dacă a montat un nou sistem de supraveghere a carburantului.
O banală verificare a unor reclamaţii privind conducerea Sucursalei CFR Marfă a scos la iveală furtul motorinei. Gestionarul Dan Botez este acum cercetat penal, iar în urmă cu doar câteva zile a fost dat în judecată de CFR Marfă pentru recuperarea prejudiciului. Documente oficiale indică însă faptul că la mijloc nu este o banală delapidare făcută de un gestionar.

 

Fără supraveghere video de un an

Motorina a dispărut de la Punctul de Alimentare Exploatare (PAE) Socola, gestionat până acum câteva luni de Dan Botez. În vara anului trecut însă, Botez a sesizat că sistemul de supraveghere este defect. „Urmare constatării defectării camerelor de supraveghere video, în data de 10.06.2013 a fost solicitată de către conducerea PAE Socola, către conducerea Sucursalei Moldova, remedierea defecţiunii instalaţiei de supraveghere video. Potrivit Notei de Constatare (…), a rezultat că defectele sunt iremediabile, iar punerea în funcţiune a sistemului de supraveghere implică înlocuirea acestuia cu unul cel puţin echivalent”, notează o comisie de control din Centrala CFR la jumătatea lunii martie.

 

La punctul de alimentare Socola motorina se găsea la discreţie, fără niciun paznic, ca în vremurile de glorie ale lui Necolaiciuc

Au un sistem, dar nu l-au pus în funcţiune

Supravegherea carburantului este făcută cu un sistem video care include şi înregistrarea imaginilor. În plus, cei care alimentează cu motorină notează într-un registru toate datele de identificare. La aproape 3 luni de la sesizarea defecţiunilor, depozitul de carburant era tot nesupravegheat. „La data de 02.09.2013, în baza procesului-verbal de predare-primire, a fost predat un ansamblu placă panou supraveghere, pentru a fi testat în vederea înlocuirii celui existent (nefuncţional) de la PAE Socola”, se arată în documentul încheiat pe 17 martie 2014 de echipa de control.

 

 

Citește și Anchidin, pentru CFR Marfă ce mai chin! Reclamat la Bucureşti pentru cheltuielile făcute, Dumitru Anchidin a fost scos basma curată pentru că „e de-al nostru”

 

 

Nici în februarie nu era pornită camera

Mutat la Socola în septembrie, sistemul nu era funcţional nici în octombrie, când Punctul de alimentare solicită din nou instalarea sistemului video şi remedierea sistemului de avertizare sonoră de la cele două porţi. Nici la data controlului, la începutul lunii februarie, camerele nu fuseseră montate. Aşadar, între 7 iunie 2013 şi 6 februarie 2014, când a avut loc controlul, Staţia de carburanţi a CFR Marfă a funcţionat fără sistemele efective de protecţie.
Angajaţii de la CFR ştiau acest lucru, de aceea au refuzat, rând pe rând, să preia gestiunea carburantului. La jumătatea lunii noiembrie, Dan Botez a fost înlocuit din funcţie, constatându-se lipsa motorinei.

 

Se caută un gestionar!

La o zi după destituirea lui Dan Botez, directorul Dumitru Anchidin a decis ca tehnicianul Marinică Mineaţă să preia gestiunea. Acesta a refuzat, pe motiv că face naveta de la Lunca Cetăţuii, iar soţia trebuie supravegheată noapte de noapte, fiind sub tratament. În ziua următoare, Anchidin îl numeşte pe Constantin Onofrei, care refuză şi el gestiunea, tot pe motive medicale.
Pe 19 noiembrie urmează o altă numire, cea a lui Laurenţiu Trofin. Acesta semnează, cu menţiunea „nu sunt de acord, pentru că nu mă pricep la gestiunea de fluide”. Pentru că Trofin era un contestatar vehement al lui Anchidin, acesta este trimis în faţa Comisiei de Disciplină care decide să ceară o expertiză medicală a angajatului. În urma controlului, şi Laurenţiu Trofin este găsit inapot medical pentru a ocupa postul.
Pentru că nu găsea un gestionar dispus să se ocupe de carburantul de la Socola, Dumitriu Anchidin a găsit soluţia: a decis fuziunea punctelor de alimentare Socola şi Paşcani, iar cel de la Paşcani să preia toată gestiunea. La sfârşitul lui noiembrie însă, angajatul de la Paşcani, Dragoş Juncă, preia doar lubrefianţii şi refuză să semneze pentru motorină.

 

 

Dumitru Anchidin nu mai stă de vorbă cu 7EST: „Mersi, pa!”

Anchidin nu comentează

Contactat de 7EST pentru a explica dacă în prezent staţia Socola este supravegheată şi dacă a preluat cineva gestiunea motorinei, Dumitru Anchidin a refuzat orice dialog. „V-am spus că nu am ce discuta cu dv., nu vreau să încerc să mă disculp, scrieţi ce vreţi. Vorbiţi cu Trofin şi Marinov. La revedere!”, a spus Anchidin, după care a închis telefonul.
Comisia care a scos la iveală faptul că sistemul de supraveghere video este defect de aproape un an fără ca Anchidin să ia măsuri a fost solicitată de Laurenţiu Trofin, cel care a fost, printre alţii, desemnat să preia gestiunea dar a refuzat. Trofin a reclamat la Bucureşti faptul că sistemul de supraveghere a fost defectat intenţionat, pentru a se putea fura carburant. Cea de-a doua persoană indicată de Dumitru Anchidin, Radu Marinov, este fostul manager al sucursalei, care şi-a recâştigat recent postul în instanţă.

 

Citește și Curs rapid de îmbogăţire în România: Anchidin, BOIER PE MOȘIA CFR

 

 

Cotele de motorină la o societate falimentară

CFR Marfă este considerată o gaură neagră pentru buget şi, în consecinţă, 2.500 de angajaţi vor fi daţi afară. Documentele societăţii intrate în posesia 7EST indică cifre halucinante privind cheluielile făcute în mod oficial. Astfel, penbtru Sucursala Moldova este aprobată o cotă de carburant pentru autoturisme de 1.000 litri pe lună. Sucursala are 14 maşini, din care doar 10 sunt funcţionale, şi doar 4 şoferi. Astfel, pentru fiecare maşină funcţională revin 100 litri de carburant, ceea ce, la un consum mediu de 7 litri, ar însemna că toate autoturismele de la CFR Marfă parcurg circa 1.500 km lunar. Instituţi
a are însă numai 4 şoferi, ceea ce indică faptul că şansele ca toate cele 10 maşini să circule câte 60-70 km pe zi sunt nule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here