Cum se face avere în spital. O doctoriță din Zalău a recunoscut tot în fața procurorilor

Un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu, pedeapsa stabilită fiind o condamnare de trei ani, cu suspendarea executării pedepsei.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada 2019-2022, inculpata NLM, în calitate de medic şef serviciu în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău a prelucrat un număr de 3.199 lame de frontiuri citologice, teste Babeş Papanicolau, preluate de la medicii ginecologi, care au prelevat probele de la paciente, fără ca aceste teste să fi fost solicitate prin policlinica spitalului, fără a exista bilete de trimitere sau dovada calităţii de asigurat şi fără ca aceste servicii medicale să fi fost decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Testele au fost efectuate cu încălcarea legislaţiei primare, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în cuantum de 126.960 de lei în dauna Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău”, se arată, vineri, într-un comunicat de presă al Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Potrivit sursei citate, s-a reţinut în sarcina inculpatei şi faptul că, în schimbul acestor servicii, a primit aproximativ 46.000 de lei.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei presupune trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere pe durata unui termen de trei ani.

Inculpata a achitat integral prejudiciul cauzat Spitalului Judeţean şi a pus la dispoziţia procurorilor, într-un cont bancar, suma primită ca mită.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Sălaj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here