Cum să-i convingi pe elevi să nu mai chiulească de la ore: profesorii de la un liceu din Iași au găsit soluția

Câştigi o pizza, o pereche de căşti sau chiar un telefon mobil dacă ai cele mai puţine absenţe. Iată ce idee i-a venit unui director de liceu din Iaşi ca să îşi stimuleze elevii să participe la cursuri.

 

Cu gândul la recompensă, adolescenţii sunt tot mai prezenţi la ore. Cei care şi învaţă foarte bine pot câştiga o tabletă. 100 de elevi au fost premiaţi, pentru a doua oară, la Colegiul Tehnic de Transporturi din Iaşi. Directorul şcolii spune că ideea i-a venit după ce a stat de vorbă cu adolescenţii, relatează Știrile Pro TV.

 

Viorel Bejan, director colegiul Tehnic de Transporturi Iaşi: „Cineva a zis că la ultima oră copiii au plecat mai repede să ajungă la cantină şi am zis: hai că vă dăm o pizză ca să nu mai lipsiţi. După semestrul I, comparativ cu anul trecut, avem 50% reducerea absentelor.”

 

Gabriel este în clasa a 12-a, şi recunoaşte că de când a fost lansată aceasta competiţie parcă lipseşte tot mai puţin de la ore. „Înainte aveam un număr de 35 de absenţe, iar după acest concurs am maxim 5 absenţe. Mă luam cu colegii, hai să plecăm, hai să facem una alta”

 

Cosmin Adrian Leonte, elev: „Am câştigat la clasa cu cele mai puţine absenţe, avem 10 elevi fără nici o absentă, am luat locul 2 şi o să luăm data viitoare locul 1, suntem motivaţi. Am primit 4 cutii de pizza şi o sticlă de suc.”

 

63 de elevi care n-au chiulit deloc au fost recompensaţi. Cadouri au primit şi elevii silitori. Directorul şcolii anunţă o nouă premiere în aprilie şi o alta la sfârşitul lunii iunie.

 

(Sursa: stirileprotv.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here