Cum să furi un milion. Jaf în plină zi, la un magazin de bijuterii din Zurich

Poliţia elveţiană a fost pusă pe jar de trei bărbaţi care au comis un jaf în plină zi, dispărând cu bijuterii, pietre preţioase şi bani.

 

Potrivit dw.com, poliţia a lansat o amplă operaţiune pentru prinderea făptaşilor, trimiţând agenţi înarmaţi şi cu veste antiglonţ în centrul oraşului. Atât în presă elveţiană cât şi pe pagina de socializare a poliţiei din Zurich au apărut fotografii ale suspecţilor.

 

Potrivit declaraţiilor autorităţilor, cei trei bărbaţi au pătruns în magazinul de bijuterii Harry Hofman din Zurich în jurul prânzului şi i-au ameninţat pe cei doi angajaţi aflaţi în magazin cu arma, după care au luat bani, bijuterii şi pietre preţioase în valoare de circa un milion de dolari. Cei trei atacatori au părăsit apoi locul jafului pe jos.

 

Autorităţile au furnizat descrieri despre doi dintre suspecţi. Aceştia ar fi înalţi, ar purta barbă şi vorbeau o germană stricată. Poliţia nu a furnizat o descriere şi pentru cel de al treilea suspect.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here