Cum poţi să ţii copiii departe de dulciuri

 

 

Un iaurt combinat cu fructe proaspete şi pus la congelator poate reprezenta un desert extrem de sănătos şi de gustos pentru copii.
 

Pentru mulţi părinţi, oferirea unui desert sănătos copiilor reprezintă o provocare, în condiţiile în care dulciurile sunt pe lista alimentelor nerecomandate. Cu toate acestea, medicul nutriţionist Mihaela Bilic le recomandă adulţilor să nu le interzică celor mici dulciurile.

„Cea mai bună strategie cu cei mici este să li se explice. Trebuie să le spunem că zahărul este un nutrient de care organismul nu are nevoie zilnic, este doar de răsfăţ şi că trebuie mâncat doar din când în când. Trebuie să le explicăm copiilor că putem mânca dulciuri, dar că ele ţin doar de răsfăţ şi plăcere nu putem să o facem în fiecare zi pentru că ne dispare plăcerea. Atunci se face un mic compromis şi îi spunem copilului că mâncăm la sfârşit de săptămână, iar în momentul în care alegem şi aici putem face alegeri insteţe: putem să facem îngheţată în casă”, a spus dr. Mihaela Bilic la Gândul Live.

 

Nutriţionista menţionează că pentru un copil, o îngheţată este o formă de lactată extrem de puţin dulce, care este sănătoasă şi care poate reprezenta chiar şi o sursă de calciu. „Iaurtul combinat cu fructe proaspete şi băgat la congelator cu un beţişor poate reprezenta o îngheţată extrem de sănătoasă şi de gustoasă. Putem să îi dăm copilului chiar şi câteva bucăţele de ciocolată. Nu este niciun fel de problemă, dar cu moderaţie şi nu în fiecare zi”, a ţinut să sublinieze specialista.

 

Din punctul de vedere al dr. Bilic, fructele sunt un desert, şi nu o gustare, care ar trebui să fie servită chiar şi de 5 ori pe zi. „Fructele sunt desert, nu mâncăm fructe în loc de mâncare. Nu putem să îi dăm unui copil care are deja probleme cu greutatea fructe de trei ori pe zi, deoarece ele conţin fructoză. Această fructoză are aceaşi valoare calorică ca şi zahărul. Se absoarbe mai lent, dar are o valoare calorică mare. Nu vă bucuraţi când copiii mănâncă foarte multe fructe. E normal, e firesc pentru că ne naştem cu gustul de dulce”,a  spus dr. Mihaela Bilic.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here