Cum ne distrugem vederea. Sfaturi pentru sănătatea ochilor tăi: 4 lucruri SURPRINZĂTOARE care dăunează vederii

După 45 de ani, majoritatea oamenilor începe să poarte ochelari, iar după 50 de ani, pot apărea boli oculare precum cataracta sau glaucomul.

Aceste probleme de vedere sunt accentuate dacă ai avut unul dintre obiceiurile de mai jos care afectează sănătatea ochilor, afirmă specialiştii pe site-ul sfatulparintilor.ro. Multe dintre ele sunt de-a dreptul surprinzătoare.

 

1. Fumatul

 

Ştiai că fumatul este dăunător sănătăţii, dar te-ai gândit vreodată că acest viciu îşi poate îmbolnăvi ochii? Fumatul afectează sistemul circulator, iar ochii sunt puternic irigaţi de vase de sânge. Dacă nu primesc oxigenul şi nutrienţii de care au nevoie, ochii încep să dea semne de oboseală. Iată un motiv în plus să renunţi la ţigări!

 

2. Expunerea la soare

 

Ne protejăm de soare cu creme de protecţie, pentru a preîntâmpina apariţia cancerului de piele. Dar de ochi uităm. Razele UV afectează şi ochii. Chiar dacă organismul are puterea de regenerare, cu timpul “relele” se adună şi nu mai pot fi compensate. Cea mai afectată dintre toate este retina.

 

3. Nu îţi ingrijeşti sănatatea

 

Faptul că nu ai grijă de starea de sanatate în general afecteaza şi vederea. Colesterolul, de exemplu, creşte tensiunea arterială. O tensiune arterială mare poate afecta vasele de sânge din ochi şi se poate ajunge la pierderea vederii. De asemenea, diabetul netratat poate duce la retinopatie diabetică.

 

4. Computerele şi iPad-urile

 

Chiar dacă tehnologia a evoluat şi produsele IT au filtre care protejează vederea, totuşi, computerele şi iPad-urile pot face rău ochilor. Specialiştii spun că atunci când eţti concentrat asupra sarcinilor pe care le ai de îndeplinit în faţa calculatorului, ai tendinţa de a clipi mai rar, ochii sunt focusaţi pe un singur punct, iar muşchii oculari stau în tensiune. Daca ecranul este mai sus decat nivelul privirii, ochii se usucă mai repede, fiind expusă aerului o suprafata mai mare din globul ocular.

 

 Cum preîntâmpini bolile de ochi ţi problemele de vedere

 

Dacă nu au o problemă clară, oamenii nu merg să-şi verifice sănătatea ochilor. Din păcate, multe boli de ochi nu au simptome în fazele incipiente, ci când este prea târziu. Pentru a proteja ochii de razele UV, alege o pereche de ochelari specială, care blochează 99-100% razele UVA şi UVB. De asemenea, atunci când execuţi diverse treburi casnice, poartă ochelari de protecţie. Alimentaţia sănătoasă este şi ea un factor-cheie în păstrarea acuităţii vizuale. Legumele cu frunze verzi, alimentele cu acizi graşi omega-3, ajută la păstrarea umidităţii ochilor, iar alimente precum nucile, seminţele, fructele de mare şi quinoua contribuie la îmbunătăţirea vederii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here