Cum încearcă UE să se pună la adăpost de şantajul rusesc cu gaze

Oficialii europeni ar mai fi analizat şi posibilitatea achiziţionării coordonate de gaze naturale. Executivul european îşi doreşte  să primiească dreptul de a verifica acordurile naţionale de furnizare de energie înainte ca acestea să fie semnate.

 

Miniştrii energiei lucrează şi la crearea a nouă zone geografice pentru a aprofunda cooperarea europeană în caz de criză a gazului. Germania, Franţa şi Italia s-ar opune acestui plan.

 

Chestiunea livrărilor transfrontaliere către consumatori, în cazul unei întreruperi sau unei crize energetice a fost, de asemenea, pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor energiei. Uniunea Europeană  vrea să oblige companiile de gaze să împartă cu executivul european informaţii  privind contractele semnate cu autorităţile statelor membre. Acest sistem s-ar aplica asupra tranzacţiilor care acoperă 40% din consumul anual al unei ţări precum şi asupra contractelor de gaze pe mai mult de un an.

 

UE importă în prezent 53% din energia totală consumată. UE încearcă să reducă dependenţa energetică şi să reducă în special importurile sale de gaze ruseşti, care se ridică la 36% din importurile sale totale de gaz .

Marco Giuli, analist la Centrul european de politică de la Bruxelles, a declarat pentru Bloomberg „nu este uşor pentru statele membre să cedeze puterea asupra politicii energetice şi există limite pentru acţiunile UE în acest domeniu“.

 

Măsurile pe care UE vrea să le pună în aplicare ar putea avea un impact asupra proiectului conductei de gaze Nord Stream-2 care ar urma să transporte gaze naturale din Rusia către Germania, prin Marea Baltică. Acest proiect este implementat de compania Gazprom din Rusia, în colaborare cu compania germană E.ON, cea franceză Engie şi alte companii europene.

 

Pe de altă parte, Ucraina se pregăteşte să se alăture negocierilor dintre Rusia şi Uniunea Europeană privind livrările de gaze, care vor ave aloc pe 9 decembrie la Bruxelles, a anunţat compania Naftogaz pe contul său de Twitter. 

 

De mai bine de un an, Ucraina nu mai cumpără direct din Rusia gaze, ca urmare a crizei provocată de Rusia, care în 2014 a anexat peninsula Crimeea. Directorul Naftogaz a precizat însă că Ucraina va pune o serie de condiţii înainte de a semna orice accord. UE importă din Rusia cam o treime din gazele consumate, iar aceste importuri, în cea mai mare parte, trec prin Ucraina.

 

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here