Cum îi scapă statul pe condamnații din dosarele DNA de plata prejudiciului – cazul unui fost primar PNL din județul Iași

@ Statul Român, prejudiciat cu 90.000 de euro într-un dosar al DNA, finalizat definitiv în 2018 cu pedepse cu închisoarea, nu a reușit în tot acest timp să recupereze paguba de la condamnați @ Acum, aceștia în frunte cu fostul primar PNL al comunei Gorban, Ioan Leonte, invocă prescripția dreptului statului de a mai vedea acei bani @ Demersurile făcute de statul român pentru recuperarea prejudiciului prin APIA și ANAF au durat ani de zile, deoarece documentele au zăcut cu lunile în sertare și s-au poticnit pe drumurile dintre instituții @ La o lună de la pronunțarea senținței, APIA solicita ANAF începerea demersurilor pentru recuperarea prejudiciului de peste 426.000 lei, la care trebuiau calculate dobânzi și penalități până la data recuperării întregii sume @ Adresa APIA, emisă pe 16 ianuarie, a poposit pe circuitul birocratic al statului român aproape 2 luni @ Funcționarilor ANAF le-au trebuit alte 4 luni pentru a emite decizia de înființare a popririi asupra conturilor lui Ioan Leonte @ Încă trei ani de zile, Serviciul Bugetarilor Speciali din cadrul ANAF nu a făcut niciun demers pentru recuperarea celor 90.000 de euro la bugetul de stat. @ Abia în februarie 2022, Finanțele încep primele demersuri legale în acest caz și au emis procesul verbal de sechestru asupra imobilelor deținute de Leonte precum și adresă către Casa Județeană de Pensii pentru înființarea popririi asupra pensiei @ Avocații lui Leonte susțin că, potrivit codului de procedură civilă, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani @ Cum sentința a fost pronunțată la finalul lui 2018, prescripția a intervenit în decembrie 2021

Cum își bate statul joc de cetățenii săi! Procurorii de la DNA au deferit justiției un lot de infractori care au deturnat și furat fondurile europene. Judecătorii de la Curtea de Apel Iași și de la Curtea Supremă i-au condamnat la pușcărie și la plata prejudiciului creat. Statul român a cheltuit timp și resurse pentru a pedepsi acești infractori și pentru a recupera prejudiciul produs bugetului de stat. ANAF a fost însărcinată cu recuperarea banilor înapoi în buzunarele statului. Timp de trei ani de zile, bugetarii de lux din Finanțele ieșene nu au făcut niciun demers pentru a recupera cei 90.000 de euro cu care a fost prejudiciat statul român. Acum infractorii invocă prescripția dreptului statului de a mai vedea acei bani. Cine răspunde pentru aceste golănii? De obicei nimeni! În schimb politicienii le plâng de milă acestor bugetari de lux, cărora le măresc salariile și beneficiile în mod constant, deși câștigă enorm de mult în comparație cu cei din mediul privat. În România incompetența și ticăloșia sunt întodeauna premiate și puse la rang de cinste!

90.000 euro prejudiciu de recuperat

În decembrie 2018, justiția trimitea după gratii pe primarul comunei Gorban, Ioan Leonte, și pe complicii acestuia, pentru fraudarea bugetului alocat de Uniunea Europeană pentru subvențiile din agricultură. Prin aceeași sentință, judecătorii au obligat inculpații la plata prejudiciului: „inculpații Leonte Ioan, Barbălată Romică, Barbălată Gabriel, Constantin Lupei și SC Adicons Trust SRL au fost obligați la plata debitului de 91.641,07 lei la care se adaugă penalități”, iar „inculpații Leonte Ioan, Lupei Constantin și Asociația Crescătorilor de Bovine, Ovine și Caprine Gorban au fost obligați la plata debitului de 334.730,62 lei la care se adaugă penalități”.

La o lună de la pronunțarea senținței, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură solicita ANAF începerea demersurilor pentru recuperarea prejudiciului de peste 426.000 lei, la care trebuiau calculate dobânzi și penalități până la data recuperării întregii sume.

Finanțele „pe blat” cu infractorii?!

În mod suspect, Finanțele se mișcă ca ochiul mortului când e vorba de recuperarea prejudiciului de la fostul primar liberal. Adresa APIA emisă pe 16 ianuarie a poposit pe circuitul birocratic al statului român aproape 2 luni! Hârtia a făcut un adevărat circuit turistic prin mânile bugetarilor de lux din Finanțe și a ajuns la Biroul Fiscal Răducăneni abia pe 5 martie 2019.  Dar asta nu e tot. Funcționarilor statului din acest colț de lume le-au trebuit 4 luni (!!!) pentru a emite decizia de înființare a popririi asupra conturilor lui Ioan Leonte.  La începutul lunii iulie 2019, trei bănci au fost notificate cu privire la această poprire: BRD, Patria Bank și Banca Cooperatistă Viitorul. În paralel, Direcția Regională a Finanțelor a cerut Primăriei Gorban să furnizeze informații despre bunurile deținute de fostul primar. Pe 23 aprilie 2019, Primăria Gorban a informat Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Iași asupra bunurilor deținute de toți inculpații din dosar. Potrivit documentului, fostul primar Ioan Leonte deținea 3/4 dintr-un teren în suprafață de 18.904 mp, din care 1.991 mp intravilan și 16.913 mp extravilan. Timp de 3 ani de zile (!!!) Serviciul Bugetarilor Speciali din cadrul ANAF nu au făcut niciun demers pentru recuperarea celor 90.000 de euro la bugetul de stat. În februarie 2020, APIA a consemnat o plată voluntară de 20.000 lei din partea inculpaților Barbălată Romică și Barbălată Gabriel. În rest, Finanțele au stat și au așteptat parcă să se prescrie dreptul de a recupera acești bani. Abia în februarie 2022, Finanțele încep primele demersuri legale în acest caz.  S-au emis procesul verbal de sechestru asupra imobilelor deținute de Leonte precum și adresă către Casa Județeană de Pensii pentru înființarea popririi asupra pensiei.

Prescripție ori ba!

Fostul primar Ioan Leonte contestă acum în instanță demersurile făcute de Finanțele ieșene. Leonte invocă în principal prescripția dreptului de pretindere a acestor sume, încălcarea procedurilor și nelegalitatea documentelor întocmite de funcționari precum și lipsa individualizării sumelor dispuse de instanță între inculpații din dosar. Avocații lui Leonte susțin că, potrivit codului de procedură civilă, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani. Cum sentința a fost pronunțată la finalul lui 2018, prescripția a intervenit în decembrie 2021! De cealaltă parte, Finanțele susțin că sumele stabilite în sarcina inculpaților sunt creanțe fiscale, astfel că potrivit Codului Fiscal prescrierea dreptului la executare intervine la 5 ani de la nașterea acestuia. Or, dreptul asupra creanței s-a născut la momentul deciziei definitive a Curții Supreme în decembrie 2018, astfel că reprezentanții ANAF susțin că au formulat cererile de executare în termenul legal. Trecând peste aceste dezbateri asupra cărora vor trebui să se pronunțe judecătorii, întrebarea esențială care se ridică este de ce au dormit funcționarii de la Finanțe timp de 3 ani de zile și au lăsat această posibilă breșă unui infractor pentru a scăpa de plata a peste 90.000 de euro către bugetul de stat?

Dosarul subvențiilor

Ioan Leonte a fost condamnat definitiv de către Curtea Supremă la 3 ani și 8 luni de închisoare intr-un dosar privind fraudarea a fondurilor europene. Leonte, primar al comunei Gorban la data faptelor, împreună cu complicii săi a pus în aplicare o schema de deturnare a subvențiilor alocate de UE pentru întreținerea pășunii comunale, prin arendarea acesteia unor entități care nu aveau acest drept. În anul 2009, Primăria Gorban a arendat 461,75 ha din pășunea comunală către Agroind Gorban SRL, în condițiile în care societatea nu deținea animale și nu desfășura activități agricole. Procurorii au susținut că societatea ”a fost înființată cu scopul exclusiv de arendare a pășunii comunale și de obținere în mod ilegal a subvenției acordate de APIA”. Leonte Ioan a beneficiat de complicitatea a doi consilieri locali, Lupei Constantin si Barbalata Gabriel, condamnați și ei de către judecători alături de fostul primar.  Folosindu-se de o adeverință falsă eliberată de medicul veterinar, inculpații au obținut de la APIA subvenții în cunatum de 91.641 lei.
Pentru a  se spăla aceste sume de bani, inculpații au realizat mai multe transferuri bancare prin conturile mai multor societăți comerciale pe baza unor documente contabile false. În anul 2010, Consiliul Local Gorban a decis arendarea pășunii către Asociația Crescătorilor de Bovine, Ovine și Caprine Gorban, în care Constantin Lupei, la acea vreme consilier local, avea interes direct, fiind presedintele asociației. În calitate de președinte al Asociatiei, Lupei, folosind acest contract de arendare și alte documente false, pe care le-a întocmit personal sau i-au fost puse la dispoziție de Leonte, a obținut subvenții necuvenite în valoare totală de 334.730 lei. Prin sentința definitivă din decembrie 2018, Curtea Supremă a obligat inculpații să achite în solidar prejudiciul adus bugetului APIA.

Rareș Neamțu

1 COMENTARIU

  1. Prescriptia dreptului de a cere executarea silita a creantelor bugetare este de 5 ani(Cod procedura fiscala), nu 3 ani ca in cazul celorlalte creante, a caror prescriptie este reglementata de codul civil. In cazul relatat 31.12.2023. Orice act de executare efectuat in interiorul termenului de prescriptive proroga acel termen. Creantele bugetare de natura confiscarilor sunt imprescriptibile. Un pic de documentare nu strica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here