Cum este măsluit concursul managerului de la Spitalul de Copii. Dezbaterea, secretizată și întrebările servite în plic cu cinci zile înainte

La concursul pentru funcția de manager al Spitalului de Copii Sf Maria sunt înscriși doi candidați: actualul manager interimar Alina Belu și doctorul Smaranda Diaconescu. Proiectele celor doi candidați au fost publicate cu întârziere pe site-ul spitalului, fără a se respecta calendarul aprobat în Consiliul de Administrație. Belu și-a depus candidatura încă de pe 27 mai, în timp ce Diaconescu s-a înscris în ultima zi de concurs. În condițiile în care în concurs au fost admiși doi candidați, se ridică mari semne de întrebare cu privire la corectitudinea desfășurării procedurii. Așa cum am arătat în zilele anterioare, managerul interimar Alina Belu ia decizii și semnează documente în numele Consiliului de Administrație. 7 Iași a publicat documente și informații prin care a demonstrat că Belu s-a substituit Consiliului de Administrație în probleme legate de desfășurarea și organizarea concursului! Alina Belu este candidat, iar CA-ul este organismul care organizează concursul și decide cine va fi viitorul manager al instituției medicale. În aceste condiții, regulile de concurs instituite de Consiliul de Administrație capătă alte conotații și conduc spre ipoteza că procedura este aranjată pentru a da câștig de cauză actualului manager. Concursul pentru postul de manager se desfășoară în baza unui regulament adoptat de către Consiliul Județean Iași în anul 2017. Reporterii 7 Iași au descoperit introducerea în procedura de organizare a concursului din 2021 a unor prevederi care încalcă prevederile regulamentului adoptat de CJ. Consiliul de Administrație al Spitalului Sf. Maria a modificat condițiile de concurs în mod ilegal. Precedentul concurs, anulat pentru a-i face loc actualului manager interimar Alina Belu, nu conținea acele prevederi, deși a fost organizat sub bagheta aceluiași om: Lucian Indrei, președintele CA-ului de la Sf. Maria.

Același regulament, condiții de concurs diferite

Toate spitalele aflate în coordonarea Consiliului Județean Iași au obligația de a organiza concursurile pentru ocuparea funcției de manager în baza unui Regulament aprobat și modificat prin dispozițiile președintelui CJ nr. 423/19.05.2017 și 246/05.02.2020. Responsabile de organizarea concursurilor sunt Consiliile de Administrație, regulile și condițiile de participare și desfășurare fiind foarte clare. CA-urile spitalelor nu pot modifica condițiile de concurs și nu au dreptul legal de a introduce restricții sau a acorda derogări de la acest regulament. Cu toate acestea, la Spitalul de Copii Sf. Maria, Consiliul de Administrație a modificat în mod ilegal condițiile de concurs. Este o nouă ilegalitate descoperită de reporterii 7 Iași, după cea legată de anularea concursului inițiat în anul 2020.

Concursul pentru funcția de manager la Sf. Maria a început în aceeași perioadă cu cel de la Spitalului de Boli Infecțioase. Ambele spitale se află în subordinea Consiliului Județean Iași, iar consiliile de administrație a celor două unități medicale sunt conduse de aceeași persoană: Lucian Indrei. În calitatea sa de Președinte al Consiliului de Administrație, Indrei este și Președintele celor două comisii de concurs instituite pentru examinarea candidaților înscriși pentru funcția de manager. Având în vedere aceste similitudini și puncte comune, ar fi fost de așteptat ca toate regulile de concurs să fie identice pentru aspiranții la funcțiile de manager din cele două spitale. Totodată, regulamentul elaborat de CJ nu permite o mare libertate în stabilirea regulilor, condițiile fiind foarte clar stabilite. Însă realitatea ne arată că regulile se fac în funcție de oamenii care trebuie să câștige așa-zisele concursuri și nu conform reglementărilor legale.

Reguli restrictive

La spitalul de copii Sf. Maria, unde Consiliul de Administrație se află sub influența PNL-PMP, au fost introduse unele reguli stupide și discriminatorii, care au rolul de a avantaja un anumit candidat. Cum Consiliul de Administrație a ajuns să fie subordonat actualului manager Alina Belu, premisele sunt că regulile inepte introduse în desfășurarea concursului sunt menite să o avantajeze pe aceasta. Conform anunțurilor publicate pe site-ul celor două spitale, una dintre etapele de concurs obligatorii este susținerea publică a proiectului de management de către candidați. La Infecțioase, Indrei a stabilit că pot participa la această etapă toate persoanele interesate, prin adresarea solicitări scrise prin email.

La Sf. Maria, același Indrei spune că pot participa la susținerea publică a proiectului de management doar 10 persoane, pe bază de cerere scrisă aprobată în prealabil de comisia de concurs! Iar ca absurdul situației să fie dus la extrem, același Indrei a stabilit că persoanele care vor să adreseze întrebări candidaților sunt obligați să le transmită în scris, tot pe email, cu 5 zile înainte de data susținerii publice a proiectului de management!

Condiții modificate din mers

În 2020, același Indrei coordona concursul pentru funcția de manager la Spitalul Sf. Maria. În condițiile de concurs publicate în 2020 pe site-ul instituției, regulile privind limitarea numărului de persoane și a transmiterii întrebărilor cu 5 zile înainte de susținerea publică a proiectului de management nu existau. Aceste două reguli au fost introduse acum, ilegal, în momentul în care Alina Belu a devenit pretendent la obținerea acestei funcții!

De ce îi este frică lui Belu?

Două reguli care arată în fapt frica unui candidat de această probă. Limitarea numărului de persoane și cunoașterea conținutului întrebărilor despre proiect arată că acel candidat nu stăpânește nici conținutul proiectului, dar nici nu se bazează pe cunoștințele medicale și de legislație dobândite. Regulile speciale făcute de Consiliul de Administrație pentru protejarea candidatului Alina Belu transformă acest concurs într-o mascaradă. Belu poate memora și reda pe de rost câteva pasaje din proiectul depus fără a fi deranjată și fără a fi pusă la încercare dacă înțelege cu adevărat ceva din proiectul de management. De ce îi este frică managerului Alina Belu? De ce se ascunde și nu are curaj să răspundă întrebărilor venite din partea colegilor ei referitoare la modul cum intenționează să conducă spitalul? De ce Consiliul de Administrație încalcă din nou legea?

Rareș Neamțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here