Cum au murit cei doi militari români în Afganistan. Dacă nu interveneau, pierderile de vieți omenești ar fi fost mai mari

Talibanii care i-au împuşcat sâmbătă pe militarii români în timpul unei instrucţii au fost ucişi în urma unui schimb de focuri care a durat cel mult patru minute, se arată într-un comunicat al MApN. În memoria plutonierului Iulian Dumitrescu şi a sergentului Adrian Vizireanu, soldaţii români din baza NATO de la Kandahar au coborât drapelul tricolor în bernă.

 

Noi precizări despre moartea militarilor români au sosit de la comandantul detaşamentului românesc de forţe pentru operaţii speciale din Afganistan.

 

Potrivit primelor constatări ale comisiei care cercetează cauza morţii celor doi militari români şi rănirea altuia în Afganistan, după atentat, militarii români au deschis focul asupra indivizilor îmbrăcaţi în uniforma poliţiei afgane, ucigându-i pe loc. Reacţia rapidă a militarilor a făcut ca pierderile de vieţi omeneşti să nu fie şi mai mari.

 

„Militarii români îi instruiau, într-o bază de pregatire din apropierea localităţii Kandahar, pe poliţiştii afgani, când s-a deschis focul asupra lor de către persoane purtând uniforma forţelor de securitate afgane. Militarii români au acţionat conform procedurilor din teatrul de operaţii: au ripostat cu foc, ucigându-i pe agresori şi au asigurat zona. În schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari români au fost răniţi. După primirea primului ajutor, răniţii au fost evacuaţi la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat”, se arată în comunicatul MApN, care mai precizează că cel de-al treilea militar a fost evacuat, duminică, de la ora 10.30, la un spital militar american din Germania, unde se află în stare stabilă.

 

 

Aseară, în Baza Aeriană Kandahar, militarii Batalionului 2 Infanterie Protecţia Forţei “Călugăreni” au coborât drapelul tricolor în bernă şi au ţinut un moment de reculegere.

 

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit, sâmbătă dimineaţă, în apropiere de localitatea Kandahar, după ce asupra lor doi indivizi care purtau uniforme ale forţelor naţionale afgane de apărare şi securitate au deschis focul asupra lor.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here