Coloşi industriali ai Iaşiului precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale, scrie Adevărul.
Multe branduri economice au consacrat Iaşiul în perioada comunismului, în condiţiile în care şefii regimului au stabilit strategic să maseze în Capitala Moldovei o mare parte a industriei grele. Coloşi precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi, însă, după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale, însă.
Fostul Combinat de Utilaj Greu, actualul Fortus SA, este cel mai important colos industrial al Iaşiului ajuns în ruine. Activitatea în fabrica în care Ceausescu a investit 16 miliarde de lei a început în 1977, iar în anii care au precedat declinul colosului industrial, la Fortus lucrau 12.000 de angajaţi. Contractele de export cu ţări precum Olanda, China sau Egipt au susţinut economic combinatul înca doi ani de la Revoluţie. În prezent, compania se afla în proces de reorganizare.
Un alt caz trist de dispariţie în haţişurile economiei capitaliste autohtone postdecembriste este cel al Fabricii de Ţigarete din cartierul Dacia, ale căror corpuri de clădiri, considerate bijuterii arhitecturale şi incluse, de altfel, în patrimoniul naţional, sunt lăsate pradă vicisitudinilor naturii şi hoţilor de fier vechi.
„Ţigeretele”, căzute în mâinile hoţilor de fier vechi
Construcţia Fabricii de Ţigarete a început în anul 1875, aceasta fiind pusă în funcţiune la sfârşitul anului 1876. În anul 1929 a fost inclusă în Casa Autonomă a Monopolurilor Regatului României. Ca urmare a luptelor purtate la Iaşi în cel de-al Doilea Război Mondial, Fabrica de Ţigarete a fost bombardată în aprilie 1944, clădirile fiind în mare parte distruse.
Reconstruit ulterior, complexul şi-a reluat activitatea în 1945, iar în anul 1998 Fabrica de Ţigarete Iaşi producea zilnic 12 tone de ţigări. Ca urmare intrării în insolvenţă şi a executării silite a Societăţii Naţionale “Tutunul Românesc”, din care făcea parte şi fabrica ieşeană, clădirea şi dotările acesteia au intrat în administrarea Ministerului Finanţelor Publice. Anul 2010 a însemnat transferarea Depozitului de Tutun în proprietatea Ministerului Culturii şi în administrarea Complexului Naţional Muzeal “Moldova”.
La sfârşitul anului 2012, specialiştii complexului au anunţat că au reuşit să salveze un corp de clădire din mâinile hoţilor de fier vechi şi că au pregătit un proiect în urma căruia acolo ar urma să fiinţeze un Muzeu de Arheologie Industrială. În clădirea care se întinde pe aproape 6.000 de metri pătraţi ieşenii vor fi expuse motoare şi echipamente vechi folosite în fabricile care reprezentau mândria ţării în Epoca de Aur, dar şi piese de muzeu din patrimoniul Palatului Culturii. Profilul muzeului este unic în România.
Privatizarea, un pretext fals
Fabrica de Ulei Unirea, Lactis, Fabrica de Bere sau Avicola SA sunt alte foste branduri ale Iaşiului care au ajuns în prezent ruine. Înainte de Revoluţie în halele de productie ale acestor companii lucrau zeci de mii de salariaţi. Acum au ajuns la fier vechi, iar pe terenurile respective s-au construit centre comerciale. Privatizarea a fost doar un pretext pentru eliminarea unor competitori puternici.
Fabrica de Ulei Unirea, inaugurată în 1961, a fost prima investiţie pe noul bulevard al Ţuţorei, conform istoricului ieşean Ion Mitican. În 2002 compania ieşeană a fost cumpărată de gigantul agricol Bunge Limited care, după şase ani, la începutul lui 2008, a anunţat închiderea fabricii de ulei şi concedierea celor peste 200 de angajaţi pe care societatea îi mai avea. Acum 15 ani se anunţa la Iaşi o nouă privatizare a unei foste „glorii” comuniste: Lactis, fabrica care număra înainte de 1989 peste 1.000 de salariaţi.
Din 2003, bunurile societăţii, printre care şi utilajele şi spaţiile de desfacere au fost vândute contra unor sume derizorii. Anul 2004 aduce blocarea conturilor companiei, iar Finanţele Judeţene au pus sechestru asigurator pe sediul companiei, pe fabrică şi pe depozite pentru o datorie de 14,6 milioane de lei. Compania a intrat în faliment, iar din 2009 Fiscul organizează licitaţii pentru valorificarea activelor. Fabrica de bere Zimbru din Iaşi este un alt exemplu al dezastrului economic din capitalism.
Până în 1990 pe terenurile din zona Păcurari, pe care sunt ridicate acum mai multe hipermarketuri, se produceau peste zece tipuri de bere: Bucium, Breazu, Ciric, Carpaţi, Copou, Repedea, Unirea, Iaşi, Moldova, Bucegi şi Berea Hipoglucidică. După ’90 au intrat în producţie sortimentele Zimbru, Zimbru Pils, Cascada, Star, Derby şi berea neagră Karl’s Beer Pils. Anul 2003 a adus declinul Fabricii de Bere.
Supravieţuitorii
Probabil cea mai cunoscută companie din ţară care a rezistat tranziţiei este Antibiotice SA. La începutul acestui an, oficialii companiei au făcut chiar un anunţ de senzaţie, potrivit căruia au semnat contracte cu doi distribuitori strategici de pe piaţa de medicamente din Statele Unite ale Americii, cu o valoare anuală de 5 milioane de dolari. Contractul prevede livrarea a şase medicamete anti-infecţioase injectabile. Antibiotice SA a raportat pentru 2012 o cifră de afaceri de 281,8 milioane de lei şi un profit net de 20,2 milioane de lei, mai arată sursa citată.
(Sursa: adevarul.ro)
