Cum a scăpat „Animalul Politic” de la Apele Române de DNA. Cerectările în dosar au durat 10 ani

Petru Avram a fost cercetat pentru că a aprobat plăți ilegale în valoare de peste 340.000 de lei, „fără ca societatea să efectueze prestațiile conform prevederilor contractuale” @ DNA a deschis dosarul în ianuarie 2010 și l-a închis cu ordonanță de clasare în iulie 2020 @ În dosar au fost realizate expertize peste expertize până când, la mai bine de zece ani de la realizarea lucrărilor de la digul Prutului, nu s-a mai putut stabili cu precizie dacă s-a furat sau nu @ DNA a descins din nou la Apele Române, unde efectuează cercetări cu privire la angajările făcute de către directorul Petru Avram @ O investigație a Recorder.ro a dezvăluit cum la departamentul care se ocupă de apărarea împotriva inundațiilor a fost angajată o tânără care a fost chelneriță la un bar din Iași @ În fața jurnaliștilor, Avram s-a prezentat ca „un animal politic care va ajunge cel puțin ministru”

În 2010, DNA Iași a deschis un dosar în care a început cercetările cu privire la lucrările efectuate la digurile de pe malurile Prutului. Inițial, procurorii au urmărit modul în care conducerea de la Ape Prut  a încredințat lucări privind înălțarea și stabilizarea digurilor către Com – Beton SA, firmă administrată la acea vreme de către omul de afaceri Constantin Comănescu.

Abia în 2016, în cauză a fost introdus în cauză și Petru Avram, împotriva căruia a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu. Mai precis, acesta a intrat în vizorul DNA pentru documente întocmite și semnate în cursul anului 2012, pe când era funcționar cu atribuții în domeniul achizițiilor publice.

Petru Avram a fost acuzat că a semnat în fals acte adiționale privind majorarea contractelor sau prelungirea termenelor de execuție, „făcând astfel posibilă plata ilicită a sumei de 343.299,90 lei, către SC Com – Beton SA, fără ca această societate să efectueze prestațiile conform prevederilor contractuale, cauzând astfel Administrației Bazinale de Apă Prut – Bârlad un prejudiciu în cuantum de 343.299,90 lei”, se arată în ordonanța DNA.

Expertize contradictorii: ba s-a furat, ba nu s-a furat!

Procurorii au apelat la ajutorul unor experți tehnici pentru a analiza cantitativ și calitativ lucrările efectuate de Com – Beton SA la digurile de pe malul Prutului.

Urmare a concluziilor stabilite de experți, abia în noiembrie 2016, DNA a dispus începerea urmării penale față de 15 persoane, angajați ai Direcției de Ape Prut ori reprezentanți ai firmelor cu care instituția a derulat contracte.

Printre aceștia s-a numărat și Petru Avram pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru „abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material necuvenit”.

Un an mai târziu, În 2017, procurorii dispun efectuarea de noi expertize tehnice în dosar. De această dată, noul expert concluzionează că lucrările realizate și cantitățile de materiale folosite se apropie de cele menționate în documentele în baza cărora s-au efectuat plățile către constructori.

Prin urmare, în august 2020, DNA emite ordonanța de clasare pentru faptele de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, dar în același timp disjunge mai multe dosare pe care le trimite pentru continuarea cercetărilor către Parchetul de pe lângă Judecătorie și DIICOT.

Povestea dosarului în care cercetările au durat 10 ani

Pe 6 ianuarie 2010  i-a naștere dosarul 15/P/2020 în care procurorii DNA Iași cercetează „atribuirea și derularea nelegală a unor contracte de achiziții publice”.

„În cauză au fost obținute informații conform cărora Crețu Corneliu, directorul Direcției Apelor Prut din cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, în exercitarea atribuțiilor funcționale, ar fi atribuit în mod ilicit și preferențial, contracte de prestări servicii cu finanțare de la bugetul de stat. (…) Conform informațiilor inițiale, după precipitațiile abundente din iulie 2008, Crețu Corneliu ar fi atribuit în mod direct, fără publiciarea prealabilă a unui anunț de participare, lucrările de refacere, consolidare și supraînălțare a digurilor către SC Com – Beton SA Iași, administrată de numitul Comănescu Constantin. Aceste lucrări au însumat 4.099.766 lei (fără TVA), reprezentând 968.593,57 euro”, se arată în dosarul DNA.

Ulterior, cercetările procurorilor DNA s-au extins și asupra unor contracte similare încredințate firmei Vega 93 Galați. Procedurile de atrbuire a contractelor fuseseră realizate în condiții excepționale fără publicarea unor anunțuri, invocându-se caracterul urgent al achizițiilor motivat de pagubele provocate de inundații.

În 2012, la dosar a fost conexată și plângerea lui Nicolae Trofin, angajat al Apelor Române, care a adus noi acuzații privitoare la achizițiile publice, dar și despre comiterea unor infracțiuni de sustragere a mijloacelor de probă.

De altfel în luna aprilie a anului 2014, procurorii DNA au dispus începerea unrmăririi penale în dosar pentru „abuz în serviciu” și „instigare la abuz în serviciu”, pentru că Direcția de Ape Prut a plătit către Com – Beton SA pentru lucrări care nu fuseseră executate în realitate.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here