După 26 de ani de retrocedări ilegale, mare parte din România a ajuns nu în mâinile adevăraţilor proprietari, ci a unor cercuri de interese bine protejate de instituţiile statului. Un caz aparte este orașul Oradea, unde retrocedările abuzive au atins cote alarmante. Din păcate, reacţiile autorităţilor, fie lipsesc cu desăvârșire, fie apar cu întârziere, când aproape nu se mai poate face nimic.
Centrul orașului Oradea. Un oraș cu o ahitectură impresionantă și o atmosferă aparte. Pe strada pietonală mărginită de clădiri splendide, istoricul Mihai Drecin se plimbă cu ochii pierduți și spune șoptit: „Uitați, toate aceste clădiri au fost retrocedate. Nimic nu mai aparține autorităților locale. Pentru unele imobile există dovezi arhivistice clare, dar sunt multe sub semnul întrebării. Situația nu mai poate continua așa, ar trebui să se instituie la nivelul Arhivelor Statului ce se poate retroceda și ce este solicitat sau a fost deja dat în baza unor documente false. Cele mai multe solicitări de retrocedare au aparținut de-a lungul anilor cultelor religioase”, explică istoricul. Această indiferență a statului român se traduce la Oradea prin 11 școli și licee și alte câteva clădiri emblematice pentru oraș pierdute: filarmonica, un muzeu, spitale și alte instituții publice, potrivit jurnalul.ro.
Reţeta dezastrului: abuzuri pe linie și lipsă totală de reacţie
Dar ce-l revoltă cel mai mult pe profesorul Drecin este retrocedarea Policlinicii Mari, fost Palat de Finanțe în Imperiul Habsburgic și spital ambulatoriu până la începutul procesului de retrocedare. Imaginați-vă cea mai mare și frumoasă clădire din propriul oraș. Acum înmulțiți cu 10 și veți avea o idee despre clădirea monumentală ce domină centrul Oradei. Imaginați-vă apoi că peste cea mai frumoasă clădire din orașul vostru au trecut două zile de bombardamente neîntrerupte și o tornadă: așa o să vă faceți o idee despre paragina în care a ajuns. Ferestrele grandioase sunt acum oarbe, tencuiala se prăbușește, iar accesul în clădire nu e permis din cauza ruinelor periculoase.
„Clădirea a fost ridicată între anii 1899-1900 ca sediu al Administrației Financiare a comitatului Bihor. S-a construit din bani publici. O dată cu Marea Unire din 1918, toate clădirile instituții publice au trecut în proprietatea statului român, așa că nu putem întoarce astăzi istoria la anul 1800”, adaugă profesorul. Impozanta clădire a fost revendicată după anul 2000 de ordinul Călugărilor Mizericordieni, subordonat Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Oradea. După ce au cerut mai multe clădiri din oraș și un spital din apropiere, au folosit aceleași cărți funciare ca să ceară și palatul. „S-au prezentat niște cărți funciare dubioase, adică ei s-au bazat pe un act de la 1800.
Repet, de la 1800. Acest lucru nu prezintă importanță pentru cauză, pentru că pe noi ne interesează ce a fost după 1945”, explică avocatul Consiliului Județean Bihor, Mircea Ursuța. Consiliul Județean Bihor a fost singurul care a reacționat la aprobarea retrocedării palatului către mizericordieni și au dat în judecată Arhiepiscopia Romano-Catolică.
