Cum a fost păcălit Papa Francisc de un comunist rus

Papa Francisc şi-a prins de vesminte o panglică „Sf. Gheorghe”, la cererea deputatului Dumei de Stat din Partidul Comunist, care i-a spus ca este de fapt „simbolul victoriei” asupra Germaniei hitleriste, omiţând să precizeze că este, totodată, şi simbolul separatismului rusofon din Ucraina, scrie Segondnia, citează independent.md.

Nu întâmplător, poza a fost imediat viralizată în mediile „lumii ruse”, fiind prima oară postată pe Twitter de unul dintre şefii separatiştilor din Donbas, Ucraina – Konstantin Dolgov. El a comentat ironic decizia Papei de a accepta „simbolul victoriei”, care provoacă iritare naționaliștilor ucraineni, drept „o altă trădare”.
 
Panglica „Sfântului Gheorghe” reprezintă un element simbolic militar rusesc, constând dintr-o panglică bicoloră negru-oranj. Ea își are originile în perioada Imperiului Rus fiind un element adițional a distincțiilor cu care erau decorați militarii ruși pentru eroism și aport adus patriei. În 2005, la inițiativa unor organizații din Federația Rusă, panglica Sfântului Gheorghe a fost instituită ca simbol al Zilei Victoriei asupra Germaniei Naziste.

 

În 2014, în Ucraina, panglica Sfântului Gheorghe a devenit un simbol asociat separatiștilor pro-ruși, iar autoritățile ucrainene au decis să sărbătorească Ziua Victoriei de 9 mai prin simbolul Macului Roșu, renunțând la panglică. De asemenea, și Belarusul şi Kazahstanul au anunțat că vor sărbători Ziua Victoriei fără panglica Sfântului Gheorghe.ț

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here