Cum a fost adoptată denumirea Wi-Fi și ce înseamnă aceasta

Povestea din spatele procesului de dezvoltare a tehnologiei Wi-Fi este una foarte interesantă. Dezvoltarea tehnologiei Wi-Fi pe care o cunoaștem cu toții în ziua de astăzi a avut loc pe parcursul unei perioade de timp extrem de îndelungate, scrie playtech.ro.

Din câte se pare, totul a izvorât din dorința unei companii de a nu se mai afla în urma giganților de pe piață. La mijlocul anilor ’80, IBM era de departe cea mai puternică și cea mai cunoscută companie din domeniu, majoritatea celorlalte fiind nevoite să construiască dispozitive care pot funcționa cu produsele sale.

 

Însă în 1985, Comisia Federală pentru Comunicații din Statele Unite a eliberat numeroase secțiuni din spectrul de unde radio, astfel încât orice entitate le putea folosi atât timp cât nu interzicea accesul altor persoane. Importanța deciziei respective nu trebuie ignorată, întrucât, fără aceasta, tehnologia Wi-Fi nu ar fi fost posibilă.

 

Observând acest lucru, o companie denumită NCR (cea care a produs, printre altele, și multe dintre bancomatele pe care le puteți vedea în ziua de azi) a profitat de ocazie pentru a dezvolta o rețea locală fără fir. Desigur, progresul nu a fost unul extrem de rapid și, astfel, au trecut nu mai puțin de șapte ani până când, în sfârșit, a fost dezvoltată tehnologia IEEE 802.11.

 

nițial, au fost disponibile două versiuni: 802.11b (care funcționează pe banda de 2,4GHz) și 802.11a (care funcționează pe banda de 5,6GHz). Însă acestea nu puteau fi folosite pe piață, întrucât erau prea complicate pentru mulți dintre utilizatorii de rând. Astfel, compania Interbrand a fost angajată pentru a găsi o denumire mai atrăgătoare, iar în scurt timp, aceasta a propus ”Wi-Fi”. Potrivit Wikipedia, Wifi și WiFi sunt alte două denumiri folosite des, însă ele nu sunt aprobate de Wi-Fi Alliance.

 

Pentru o perioadă, aceasta din urmă a folosit sloganul ”The Standard for Wireless Fidelity” (Standardul pentru fidelitate wireless), astfel că mulți oameni au ajuns să creadă că Wi-Fi este o abreviere pentru ”wireless fiedlity”. Desigur, acest lucru nu este adevărat. ”Wireless fidelity” (fidelitate wireless) nu are niciun sens, astfel că denumirea Wi-Fi este folosită doar pentru a evita una mult mai complicată, precum 802.11a.

 

În prezent, viteze prin WiFi sunt de aproape 3.500 de ori mai mari decât cele înregistrate în anul 1997. Mai mult decât atât, noua generație va aduce viteze de 3,5 ori mai mari decât cele din prezent, atigând chiar și 20Gbps.

 

 

(Sursa: playtech.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here