Cum a ajuns Penitenciarul din Iași epicentrul mișcărilor de protest ale deținuților din România. Ultimele revendicări

Este stare de tensiune la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași. 200 de deținuti au refuzat hrana, în semn de protest față de condițiile din închisoare. Revoltați, au dat foc saltelelor și au ieșit la geamuri ca să își strige nemulțumirile. Scandalul a inceput încă de luni seara, iar gardienii i-au chemat de urgență pe jandarmi, dar și un echipaj SMURD. Un alt protest la care participă rudele celor închiși a inceput la poarta închisorii.

 

În a doua zi de proteste la Penitenciarul Iași, trei deţinuţi încarceraţi la Secţia 9 a unităţii au incendiat o saltea, focul fiind stins în scurt timp de reprezentanţii puşcăriei. „Nu a fost nicio persoană transportată la spital. Au fost evacuate doar cele trei persoane”, a spus Gabriela Topoliceanu, purtător de cuvânt al penitenciarului.

 

În noaptea de luni spre marţi, câteva zeci de deţinuţi au început să îşi strige nemulţumirile de la geamurile celulelor. Tot atunci, reprezentanţii puşcăriei din Iaşi au chemat de acasă întreg personalul de pază şi protecţie care avea liber la acel moment. Înainte de prânz, mai mulţi poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, dar şi forţe speciale ale Jandarmeriei s-au deplasat la penitenciar pentru a asigura ordinea în incinta unităţii. O autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat de asemenea la puşcărie pentru a putea interveni în cazul unor incendieri, în timp ce un echipaj SMURD a fost alocat pentru a acorda eventuale îngrijiri medicale. Subprefectul Bogdan Abălaşi a mers şi el, ieri, la Penitenciar, pentru a se asigura că intervenţia autorităţilor este eficace.

 

 

Deținut: „Condițiile care sunt. Mă mănâncă ploșnițele, păduchii. Nu am apă, nu am nimic. Închid apa ca să cumperi apă de la magazin. Murim sau trăim, nu mai avem nimic de pierdut. Au băgat pompierii să ne ude cu apă să ne dăm jos, dar noi nu ne dăm.”

Rudă deținut: „Sunt condiții inumane și aerul este irespirabil. Stau toți acolo grămadă.”

Rudă deținut: „M-a sunat fiul meu și mi-a zis vino mama aici că mor. Se plâng de condiții, nu le dau mâncare”, spun o parte dintre cei implicați în mișcarea de protest pentru Știrile Pro TV.

 

În această dimineață, protestatarii s-au urcat pe una dintre prelatele metalice din jurul curţii închisorii, scandând împotriva conducerii penitenciarului. „Având în vedere evenimentele care se deruleză în acest moment (n.r. marţi, la prânz), s-au sistat celelalte activităţi care se derulau în această. Dimineaţă, la începutul protestelor, erau în jur de 200 de deţinuti la trei curţi de plimbare. Două curţi de plimbare au renunţat la proteste şi au mai rămas în prezent 9 deţinuţi”, a spus purtătoarea de cuvânt a penitenciarului, Gabriela Topoliceanu, citată de „Adevărul”.

 

 

Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi are cazaţi în jur de 1.500 de deţinuţi, mulţi fiind încadraţi de la regimurile de executare semi-închis, închis sau de maximă siguranţă. Este vorba, în genere, de persoane condamnate la fapte cu violenţă, a căror pedepse sunt ridicate. Mulţi dintre deţinuţi sunt condmnaţi pentru tentativă la omor, omor sau tâlhării. Unitatea nu beneficiază de condiţii de cazare care să respecte normele CEDO privind privarea de libertate. Una dintre condiţiile care nu respectă legislaţia europeană este cea privind spaţiul, minimum patru metri cubi per deţinut, capacitatea de cazare efectivă fiind depăşită cu 100%.

 

„Solicitările dumnealor sunt cunoscute la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi la nivelul Ministerului Justitiei urmând să se facă demersuri, care deja au început, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie”, spun reprezentanţii penitenciarului.

 

O altă nemulţumire a deţinuţilor este o presupusă restricţie a accesului la îngrijiri medicale, dar şi oprirea unor tratamente pentru diferite afecţiuni psihice. Căpuşe în saltele, supraaglomerare, păduchi sau mâncarea proastă sunt alte lipsuri cu care puşcăriaşii s-ar confrunta. Parţial, reprezentanţii unităţii recunosc: „În momentul de faţă în penitenciar sunt angajaţi doar doi medici. S-au demarat concursuri pentru angajarea a altor trei medici. Dacă sunt urgenţe, deţinuţii sunt prezentaţi la un cabinet din cadrul Ministerului Sănătăţii”, a spus Gabriela Topoliceanu

 

Mai multe voci din interiorul şi din exteriorul penitenciarului îl contestă vehement pe directorul Marius Vulpe, ce conduce unitatea din 2006. Vulpe a fost acuzat de mai multe rude ale deţinuţilor, dar şi de persoanele încarcerate, că s-ar face vinovat de condiţiile precare din închisoare, dar şi că ar favoriza anumiţi agenţi comerciali din incinta unităţii.

 

Directorul Marius Vulpe este considerat un protejat al unor persoane de la vârful ANP, susţin surse din interiorul penitenciarului Iaşi care au mai arătat că, în ciuda a nenumărate plângeri care s-au făcut, de-a lungul timpului, împotriva lui Vulpe acesta nu a fost schimbat din funcţie. Marius Vulpe a fost în mijlocul unui scandal la începutul anului 2013, atunci când a decis ca fostul lider liberal Relu Fenechiu să fie separat de restul puşcăriaşilor, într-o celulă modernizată, invocând faptul că ex-ministru are grad sporit de risc. De la momentul începerii protestului Marius Vulpe a refuzat contactul cu presa, mai spune „Adevărul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here