Culoare, atmosferă, viaţă, inedit, spectacol – toate acestea surprinse în imaginile expuse „La Gard”, în Parcul Copou de fotograful Radu Aneculăesi

Până pe 16 mai 2014, fotograful ieşean Radu Aneculăesi prezintă Marocul în 48 de instantanee, expuse în Parcul Copou, în Galeria de Artă „La Gard”, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 5 mai 2014, la ora 17.00, şi va fi prezentat de scriitorul Adi Cristi.

 

Radu Aneculăesi face parte din prima generație de fotoreporteri post-decembrişti ai Iașului. În aproape un sfert de veac de experienţă, a colaborat cu principalele ziare, reviste și publicații locale și naţionale,  dar și cu prestigioase agenții internaționale de fotografie. A făcut pionierat în regiunea Moldovei în domeniul imaginii publicitare, fondând propria agenție de fotografie: Pro Image. Deși a semnat numeroase pictoriale și cataloage de modă, fotografii de produs, de tip corporate, arhitectură, peisaj, peisaj industrial, de eveniment şi portrete, Radu Aneculăesi a ales să expună imagini care slujesc prima sa pasiune: fotoreportajul. Impresionat de culoare, de atmosfera, viaţa, ineditul şi spectacolul fotografic, autorul a decis să împărtăşească iubitorilor de imagine câteva fotografii din cel mai recent periplu al său.

 

“Hoinar prin Maroc” este genericul expoziţiei care reuneşte instantanee cu locuitorii… solari ai exoticei țări, cu partea apuseană a deșertului Sahara, particularităţile orașelor vechi (Marrakesh, Rabat) și satelor din munții Atlas și Anti-Atlas şi cetatea Ait Benhaddou, unde s-au filmat pelicule celebre (între care “Gladiatorul” și “Cleopatra”), frumuseți care i-au însoțit autorului pașii în ținutul nord-african.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here