„Partea cubaneza a prezentat o lista de materii prime … (inclusiv) mai multe marci de rom”, a spus acesta, intr-un comunicat.
Presa ceha estimeaza datoria cubaneza la circa 7 miliarde de coroane (260 milioane euro), dar, potrivit ministerului, suma globala nu este definitiva avand in vedere ca negocierile privind valoarea sa si modul de plata au demarat de-abia la inceputul anului trecut.
Datoria este, in mare parte, mostenita din schimburile comerciale dintre Cuba si Cehoslovacia care, in 1993, s-a scindat in Cehia si Slovacia.
Cel mai mare cotidian ceh, Dnes, citeaza pe ministrul adjunct al Finantelor Lenka Dupakova care crede ca rambursarea in rom cubanez este „o optiune interesanta”.
Cotidianul arata ca Cehia – o tara care se distinte prin rata consumului la bere, cea mai mare din lume – a importat anul trecut 892 de tone de rom cubanez, pentru 2 milioane de euro.
Daca intreaga datorie va fi platita in rom, cehii vor avea rezerve pentru urmatorii 130 de ani.
Ministerul pare totusi sa nu fie de acord si insista ca „cel putin o parte din datorie sa fie platita cash”.